În premieră, cifră triplă de școlarizare la Centrul Județean de Excelență Constanța

1310
În premieră, cifră triplă de școlarizare la Centrul Județean de Excelență Constanța - fondcentruexcelenta-1663692338.jpg

Articole de la același autor

Odată cu începerea noului an școlar urmează să-și reia activitatea și centrele județene de excelență, care, după cum am constatat, la nivel național, au demarat calendarul de selecție a profesorilor ce urmează să antreneze performanța, dar și recrutarea elevilor capabili să țină ritmul cu cerințele speciale pe care le impune atingerea… elitei olimpice.

După doi ani de pandemie, dar și o perioadă de absență, anul trecut a fost relansat Centrul Județean de Excelență, în vederea pregătirii elevilor capabili de performanță, care a debutat mai târziu la Constanța, la finele lunii octombrie. Și dacă în 2021 cifra de școlarizare a prevăzut 198 de locuri, iată că pentru acest an sunt la dispoziția elevilor 540 de locuri, așadar aproape triplu.

Și la Constanța, după cum ne-a informat prof. Cristina Popa, directorul Centrului Județean de Excelență, a fost lansat apelul pentru selecția profesorilor-lectori la cele 27 de grupe propuse pentru anul școlar 2022-2023.

Disciplinele avute în vedere, conform planului de școlarizare aprobat de Ministerul Educației, sunt următoarele: Limba și literatura română clasele V - VIII; Limba română (Lingvistică) clasele V-VIII; Limba engleză clasele VII – VIII (nivel minim B1+ B2); Matematică clasele V- VIII; Fizică clasele VI-VII; Limba și literatura română clasele IX-XI; Limba engleză clasele IX – XII (nivel minim a IX-a - B2+; a X-a-a XI-a- C1; a XII-a – C2); Matematică clasele IX - X; Fizică clasele IX – X; Chimie clasele X-XI; Biologie clasele IX-XI; Geografie clasele IX – XI.

O comisie desemnată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța evaluează, zilele acestea, activitățile cuprinse în portofoliile profesorilor care și-au exprimat dorința de a se implica în pregătirea elevilor capabili de performanță înaltă la CJE, în zilele de 23, 26 și 27 septembrie fiind prevăzute interviurile și selecția candidaților. Un profesor declarat „admis” poate fi încadrat la mai multe clase, la aceeași disciplină, dacă nu există personal didactic suficient, cu acordul prealabil al acestuia.

Anul trecut, selecția elevilor s-a desfășurat începând cu data de 6 octombrie, prin completarea unui formular online, pe forumul IȘJ Constanța, iar selecția a constat într-un test de tip subiect de olimpiadă. Nu au susținut testarea elevii care s-au calificat sau au obținut premii/ mențiuni la fazele naționale ale olimpiadelor și concursurile aprobate de Ministerul Educației în ultimii cinci ani școlari.

În ceea ce privește unitățile de învățământ care vor găzdui pregătirea, deocamdată prof. Cristina Popa ne-a transmis că sunt în curs de a fi stabilite, după care vor fi semnate parteneriatele. Reamintim că, anul trecut, pregătirile s-au desfășurat la Școala gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” și la Liceul Teoretic „Ovidius”.

Pe măsură ce ni se vor oferi informații, vă vom ține la curent cu perioada de înscriere a elevilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5939 secunde