Liderii studenților solicită „decîmpenizarea” Ministerului Educației

393
2
Liderii studenților solicită „decîmpenizarea” Ministerului Educației - studenti-1665127902.jpg

Articole de la același autor

Potrivit unui comunicat de presă, Liga Studenților (LS IAȘI) îi solicită premierului Nicolae Ciucă să îl demită din funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Educației pe Gigel Paraschiv, considerat „mâna dreaptă” a lui Sorin Cîmpeanu, iar ministrului Educației, Ligia Deca, îi solicită să îi elimine din minister, în limita posibilităților legale, pe colaboratorii apropiați ai lui Cîmpeanu și să faciliteze accesul organizației la întâlnirile care au loc cu asociațiile studențești. Sorin Cîmpeanu și Gigel Paraschiv au blocat constant, din noiembrie 2019 până în prezent, accesul Ligii Studenților (LS IAȘI) la orice consultare la nivel ministerial la solicitarea unor organizații studențești docile în raport cu decidenții.

 

Studenții amintesc că Gigel Paraschiv a fost secretar de stat sub 12 miniștri ai educației, fiind cel mai longeviv demnitar din Educație, dar și că el a fost membru în conducerea școlii doctorale a Academiei Naționale de Informații a SRI și în Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN).

 

„Paraschiv a fost constant mâna dreaptă a lui Sorin Cîmpeanu în toate demersurile acestuia de a-i scăpa pe marii plagiatori ai țării, cu care cei doi sunt în diverse legături, fie prin tergiversarea procedurilor de analiză a tezelor de doctorat, fie prin susținerea de modificări legislative precum includerea de a renunța la titlul de doctor sau proiectele de modificare a metodologiei CNATDCU, dar și actualele proiecte de lege ale educației. În februarie 2020 LS IAȘI a dezvăluit cum Gigel Paraschiv a încercat să blocheze publicarea tuturor tezelor de doctorat pe platforma REI a Ministerului Educației, prin intermediul unei adrese transmise universităților, fără știrea ministrului de la vremea aceea, Monica Anisie, pe motiv că s-ar încălca Regulamentul European de Protecție a Datelor (REPD/GDPR). Ca urmare a intervenției publice a Ligii Studenților, Monica Anisie a forțat publicarea tuturor tezelor de doctorat din 2016 până în prezent, peste voința lui Paraschiv”, potrivit sursei citate.

 

„Sorin Cîmpeanu conduce în continuare învățământul universitar prin intermediul lui Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învățământul superior, care a fost în tot acest timp mâna lui dreaptă. Fără înlocuirea lui cu o persoană neimplicată politic și care nu face parte din mafiile universitare, demisia ministrului Cîmpeanu și schimbarea lui cu Ligia Deca nu sunt decât o mișcare de imagine a lui Klaus Iohannis care urmărește să satisfacă interesele de partid ale PSD-PNL-UDMR în educație, folosindu-se de imaginea aparent nepătată a noului ministru. Ministerul Educației trebuie «decîmpenizat» în primul rând prin demiterea lui Gigel Paraschiv, eliberarea din funcție a consilierilor aduși de Cîmpeanu în instituție și eliminarea monopolului pe care îl au unele organizații studențești la consultările care au loc regulat la minister şi transparentizarea tuturor dezbaterilor şi consultărilor care au loc cu privire la acte normative, inclusiv cu privire la ordine de ministru”, a declarat Cosmin-Gabriel Glovnea, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Comentează știrea

Constantin
7 octombrie 2022
erorile celor ce se substituie neamului

Sa se introducă examenele de admitere la licee și facultăți, nu intrare "pe burta" fără sa știi ceva concret. Recitalul este bun pe scena !!

Cucu
7 octombrie 2022
Limba noastra.

Bravo : decampenizare , prioritizare , daunlodare , dilitare , super , printare , share , market , targhet .... adica romgleza , execeptie primul "cuvant" . P.S. De ce se cred multi mai "culti" daca folosesc "englezisme" ? Azi unii sunt ocheisti ( folosesc la tot pasul OK in loc de bine) . Nimic nou sub soare. La 1848 stramosii lor erau " bonjuristi". De ce limba de circulatie mondiala li se pare unora mai .......shucara ? Vai de capul vostru !

Pagina a fost generata in 0.7808 secunde