Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța împreună
cu Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța, organizează miercuri,
27 martie 2024, ora 12.00, în Sala Umberto Eco a Facultății de Litere a
Universității „Ovidius” din Constanța, str. Aleea Universității, nr. 1, Corp A,
o masă rotundă cu scriitorul Marius
Chivu și lansarea volumului său, „Trei săptămâni în Atlas” (Editura
Humanitas, 2023) și a antologiilor de proză scurtă pe care le-a editat, „KIWI.
Granițe” (2022) și „KIWI. Trecuturi” (2023), apărute la editura Polirom.
Cinci ore mai târziu, de
la ora 17.00 în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, cu sediul pe
str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, va avea loc același eveniment.
La această masă rotundă, partener de dialog va fi prof.
univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, director al Bibliotecii Județene „Ioan N.
Roman” Constanța, iar conf. univ. dr. Lucia Opreanu, prodecanul Facultății de
Litere, va deschide evenimentul.
Deopotrivă prozator, poet, critic literar, traducător și
un nume în publicistica românească actuală, Marius Chivu este autor Humanitas și redactor al
prestigioasei reviste „Dilema Veche”. Pentru literatura română, Marius
Chivu este o personalitate cu totul
specială, unul dintre puținii aventurieri-exploratori ai zilelor noastre,
comparabil cu un Radu Tudoran, cu un profil care amintește de Lawrence al
Arabiei și de un Mircea Eliade tânăr colindând Extremul Orient. Jurnalele sale
de călătorie, „Trei săptămâni în Himalaya” (Humanitas, 2012/2016), „Trei
săptămâni în Anzi” (Humanitas, 2016), și cel care prilejuiește aceste
eveniment, „Trei săptămâni în Atlas” (2023), bogat ilustrate, pun însă în joc o
privire a literatului, a antropologului și a aventurierului capabil să prindă
culoarea locală, să trăiască frumusețea unui apus, să înțeleagă diversitatea și
să descopere ascunsul unor lumi atât de îndepărtate și farmecul poveștii. Și
pentru că iubește poveștile, la rândul său prozator, Marius Chivu este fascinat
de proza scurtă și a devenit, din 2020, editorul antologiilor de proză scurtă
scoase de editura Polirom, cum sunt și cele două care vor fi prezentate.
Masa rotundă va fi urmată
de un dialog al autorului cu publicul și de o sesiune de autografe.
Evenimentele culturale organizate în cadrul Bibliotecii
Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul
instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.