Micii "dumnezei" din bănci, contestați. "Nu cred că niște minori ar putea să conducă învățământul românesc"

9095
1

Articole de la același autor

La finele anului trecut, după ce Consiliul Național al Elevilor (CNE) lansase în consultare publică noul Statut al Elevului, asociațiile de elevi s-au ofensat, contestând documentul. Acuzau CNE că dorește să preia controlul absolut asupra deciziilor din sistemul educațional. Ba mai mult, ca să-și dovedească supremația, joi, 1 februarie, reprezentanții asociațiilor de elevi au depus la registratura Ministerului Educației Statutul Elevului 2.0. Variantă în care solicită, între altele, scară comună cu profesorii și dreptul de a contesta evaluarea celui de la catedră.

Spre deosebire de varianta de Statut a CNE, cea depusă de asociațiile de elevi a fost realizată în colaborare cu Organizația Salvați Copiii. Documentul prevede, printre numeroase alte drepturi, și ca elevilor să li se asigurare accesul la internet wireless în școli, dreptul la propria ținută vestimentară și desființarea intrărilor separate pentru elevi şi profesori, profesorii să justifice notele elevilor de la lucrările scrise, în termen de 15 zile de la comunicare, la solicitarea copilului sau părintelui, propunerea privind greutatea ghiozdanului elevilor, care nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului, sau cel mult 5 ore pe zi de școală pentru elevii de gimnaziu și 6 ore pentru elevii de liceu.







Ministrul o „scaldă” în favoarea elevilor…

Din punctul de vedere al ministrului Educației, respectul pentru cadrul didactic nu se rezumă la intrarea separată. „Nu cred că respectul pentru cadrul didactic se rezumă prin intrarea separată. Cred că educația trebuie să fie despre dialog, despre învățare reciprocă şi susțin faptul că fiecare școală, în funcție de particularitățile constructive şi de siguranță - că până la urmă şi planurile de evacuare, da, care se fac pentru situații de urgență, depind de infrastructură, de ce fel de culoare, ce fel de intrări, ieșire avem - deci, în funcție de aceste elemente care ţin de siguranța copiilor, cred că trebuie gândit regulamentul de acces şi trebuie decis dacă e nevoie de o intrare, de două intrări sau mai multe. Nu cred că această decizie se poate lua la centru, însă eu încurajez parteneriatul între cadre didactice şi elevi, care trebuie să fie bazat pe respect reciproc, nu pe ierarhie. În funcție de particularitățile constructive, fiecare școală decide", a mai spus Ligia Deca.



…iar profesorii se simt în „bătaia puștii”

La aflarea solicitărilor elevilor, numeroși profesori au reacționat pe paginile de socializare. Ana Mihu a fost zeci de ani profesor de sport la Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul”, dar și director al acestei apreciate unități. Retrasă din activitate, nu încetează să fie uimită de turnura pe care a luat-o educația în România. „Nu cred că niște minori ar putea să conducă învățământul românesc sau să dirijeze ceea ce trebuie făcut la ora actuală în învățământ. Nu pot la vârsta lor, de 16, 17 ani, să fie atât de maturi în gândire privind învățământul. Cum să motiveze profesorul nota în 15 zile? Pe vremea noastră, știu că după ce se aduceau lucrările se analizau în clasă și chiar se rezolvau la tablă niște probleme. Și sunt de acord cu scară comună cu profesorul, dar să aibă uniformă, să fie îmbrăcați civilizat. Hai nu matricolă, ca pe vremea noastră! Fără disciplină nu poți face școală! Și nu numai elevii sunt de vină, ci și părinții. Cât am fost activă, datorită unei colege care s-a implicat în proiecte europene am interacționat cu opt-nouă școli din Europa. Nu există relație apropiată între părinți și cadre didactice, nu se implică în absolut nimic ce ține de orar. Poate în activitățile extrașcolare, culturale și sportive! Vă spun sincer că, dacă aș mai fi activă acum, ca director nu m-ar prinde o lună de zile, iar ca profesor, poate jumătate de an. Pentru că nu mai ai voie să faci nimic! Nu zic că nu este important elevul, dar unde s-a ajuns nu este normal”, a mai declarat prof. Ana Mihu.




Iar un alt coleg de breaslă, dar din mediul rural, își exprimă indignarea vizavi de slăbiciunea „la vârf” a sistemului. „Am format în 47 de ani câteva mii de copii de la țară, alături de colegii mei, și lumea știa, era convinsă că școala are regulile ei, care trebuie respectate fără prea multe comentarii, spre folosul celor interesați. Cei care conduc sistemul nu se gândesc că

l-au lăsat pe profesor în fața unei avalanșe de schimbări, cedează la presiunea micilor «dumnezei» din bănci, părinților și a altora din fel de fel de organizații, care ar vrea cu orice preț doar «binele» învățământului. Haideți să revenim la situațiile în care școala este școală și nimic altceva!”.



Comentează știrea

Gelu Culicea
5 februarie
despre școală

ce ar fi să că-i lăsăm pe șeful consiliului de părinți să conducă o școală si pe președintele consiliului elevilor să fie diriginte sau profesor! Și la urma urmei ce ne trebuie atâta școală?

Pagina a fost generata in 0.7496 secunde