Peste 100 de persoane și-au anunțat participarea la spectacolul „Bădăranii”, jucat de bibliotecarii constănțeni

319
1
Peste 100 de persoane și-au anunțat participarea la spectacolul „Bădăranii”, jucat de bibliotecarii constănțeni - bibliotecari-1651310513.jpg
Astăzi, 30 aprilie, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, va fi prezentată, de data aceasta pentru publicul constănțean, piesa de teatru Bădăranii, scrisă de dramaturgul italian Carlo Goldoni și pusă în scenă, pentru prima dată, în anul 1760, cu ocazia Carnavalului de la Veneția.

Capacitatea aulei bibliotecii județene este de 140 de locuri și, după cum am aflat, până la această oră și-au anunțat participarea 110 persoane.

Evenimentul este dedicat Zilei Bibliotecarului și a Zilei Internaționale a cărții și a drepturilor de autor (23 aprilie). Astfel, bibliotecarii vor deveni actori și vor da viață unor personaje care se vor ciocni, se vor certa și se vor împăca în fața dumneavoastră, din dorința lor de a încheia logodna tinerilor Filippetto și Lucietta.

Comedie de caracter „Bădăranii” prezintă scene tipice din viaţa de familie - conflicte între generaţii, încurcături savuroase, ticluiri abile, întoarse pe dos sau date pe față spre hazul publicului. Intriga piesei are la bază decizia lui Lunardo Crozzola de a-și căsători fiica, pe Lucietta cu Filipetto, fiul prietenului și a partenerului său de afaceri, bogatul Maurizio delle Strope. Numai că niciunul dintre cei doi „bădărani” prosperi nu are de gând să-i consulte pe tineri și să-i aducă față în față spre a se cunoaște, socotind că este dreptul lor de a hotărî ce se cuvine și ce nu.

Judecata obtuză, prejudecățile și orgoliul nemăsurat ale lui Lunardo și ale celorlalți bădărani, care se cred stăpâni absoluți ai destinelor propriilor copii și proprietari de drept ai soțiilor lor, întâmpină rezistența plină de istețime a femeilor care vor organiza lucrurile în vederea unui final fericit, reinstaurând echilibrul, eleganța și bunele maniere acolo unde domnește bădărănia.

Din distribuție, cu o singură excepție, o prietenă a bibliotecii, Cristina Petre, fac parte bibliotecarii: Ruxandra Hondrea, Laura Puzdre, Anca Ciameta, Lucica Vlad, Doina Moșoiu, Claudia Popescu, Dana Mocanu, Andreea Bușe, Ionuț Druche.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6752 secunde