Prezent la Universitatea "Ovidius", Gabriel Chifu: "Uneori constat că nu trăiesc pentru a trăi, ci trăiesc pentru a scrie"

În opinia prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „I.N. Roman”, partener al evenimentului, Gabriel Chifu a demonstrat că face parte din cei ce pot deoarece scoate la iveală două teme: răul și sfârșitul lumii, pe care le descrie, pe scurt, în timpul discursului său.

La rândul său, Nicolae Manolescu a spus că schimbă cursul discursurilor: „Cartea vi se adresează vouă, studenților. Voi sunteți cei care sunteți pe cale să vă pierdeți memoria”. El a mai precizat că, în contextul în care a fost profesor timp de 57 de ani, uitarea predomină la nivelul școlilor, mai ales cum cei ce se ocupă de noi devin uituci. „Uitarea începe deja din clasa a V-a: şcoala strică, nu învață nimic”. Referitor la carte, academicianul spune: „Lipsesc puține lucruri din această carte”, totul fiind consemnat cu grijă, mai ales că acțiunea se desfășoară pe o perioadă lungă de timp, stilul acestui roman fiind inspirat de Balzac.

„Am nevoie să scriu ca să exist cu adevărat”

Finalul i-a aparținut chiar scriitorului, el fiind cel care a încheiat evenimentul prin a spune câteva cuvinte. Gabriel Chifu a povestit cât de importantă este cartea pentru el, dar mai ales scrisul: „Am nevoie să scriu, ca să exist cu adevărat”.

Cartea este dedicată părinților săi și fratelui său, care nu mai sunt în viață. Prin intermediul creației sale, „Marea carte a uitării” își îndeplinește datoria față de ei, de a da expresie lumii. Spre încheiere, a dezvăluit prin câte momente de cumpănă a trecut pentru a publica cartea. Prima oară a pierdut, din laptop, tot ce a scris, mai exact 300 de pagini, și a reușit să recupereze doar 200 din cele pierdute. A doua întâmplare este de când zbura cu avionul, noaptea, deasupra Bucureștiului, iar, din cauza furtunii, avionul se balansa și trosnea din toate părțile. A crezut că va muri, dar nu asta ar fi fost problema sa, ci regretul: regretul că nu poate publica această carte, că nu apucase să trimită manuscrisul la editură. „Știu că țineam la ea mai mult decât la viața mea. Uneori constat că nu trăiesc pentru a trăi, ci trăiesc pentru a scrie”, a încheiat apoteotic autorul, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.



Ioana JUGRĂVESCU

Studentă specializarea Jurnalism, Facultatea de Litere,

Universitatea „Ovidius”