Șoc la recorectarea lucrărilor de la BAC. Multe note de 10, la "a doua mână"

2557

Articole de la același autor

În urma publicării rezultatelor obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2023, era cât pe ce să consemnăm încă o medie de 10 la Constanța.

De altfel, spre făloșenia Inspectoratului Școlar Județean Constanța, județul ocupă al treilea loc în ceea ce privește numărul de candidați care au obținut media 10, cu cei cinci candidați care au luat nota maximă și despre care ziarul „Cuget Liber” a scris în ediția din data de 4 iulie.

La fel cum s-a întâmplat și cu colegii lor mai mici, de la Evaluarea Națională, care au contestat notele primite la probele scrise, și absolvenții de clasa a XII-a au avut parte de surprize vineri, 7 iulie, când au văzut ce note au primit după contestații.

Unul dintre mirciștii care au contestat toate cele trei lucrări scrise (la română primise 9,5, la istorie – 9,5 și la Economie – 9,1) avea să aibă surpriza să obțină la primele două lucrări nota maximă după recorectare, iar la cea de-a treia, nota 9,4.

În prima parte a listei sortate după media descrescătoare am putut constata foarte multe lucrări întoarse de la recorectare cu nota maximă. Și dacă ar fi fost vorba de limba și literatura română, unde este invocat subiectivismul profesorului, nu înțelegem cum la materii precum Matematica sau Chimia primii profesori care corectează depunctează o lucrare care la recorectare ajunge să fie notată cu 10.

Revenind la capitolul „mândrie locală”, tot conform IȘJ Constanța, județul rămâne pe primul loc în ceea ce privește creșterea procentului de promovabilitate pentru toți candidații, față de anul școlar anterior: 5,5% (76,5% în 2023, față de 71,0% în 2022), și pe al doilea loc în ceea ce privește creșterea procentului de promovabilitate pentru candidații din seria curentă, față de anul școlar anterior: 5,0% (o creștere semnificativă, față de 3,6% înainte de contestații).

Față de anul trecut, județul Constanța a urcat 15 poziții în ierarhia națională, de pe poziția 31 ajungând pe poziția 16.

Și totuși, în ciuda faptului că ni se arată „partea plină a paharului”, și anume că nu există niciun liceu din județ cu promovabilitate „zero”, în ceea ce privește candidații din promoția curentă, trebuie spus că sunt trei unități din județ care, din nou, au avut câte unu-doi înscriși la Bacalaureat, dar care nu au reușit să-l ”bifeze”. Este vorba despre liceele tehnologice din Deleni, Mihai Viteazul și Crucea.

Înscrierile la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului vor debuta luni, 17 iulie, probele urmând să se desfășoare în perioada 7 - 29 august.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4427 secunde