Spectacol în premieră absolută! "Am reuşit să exploatăm această poveste"

618

Articole de la același autor

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” le pregăteşte celor mici o surpriză de mare anvergură, un spectacol nemaipomenit, în premieră absolută, care va avea loc joi, 22 septembrie, ora 14.00. „Prinţesa care sforăia” de Mihai Ignat, poet și dramaturg contemporan, este o piesă câștigătoare a premiului „UNITER” pentru „cea mai bună piesă românească a anului 2020”, acordat în cadrul galei desfășurate în data de 19 iulie 2021. În plus, editura „Unitext” a UNITER a publicat un volum cu piesa câștigătoare.





Instituţia de cultură constănţeană vă promite un spectacol adorabil, dedicat publicului cu vârsta de peste zece ani. Regia artistică poartă amprenta regizorului Traian Șoimu, scenografia spectacolului este realizată de Oana Drăghici, iar muzica a fost compusă de Vlad Crețu.



Potrivit directorului teatrului, Aurel Palade, în această piesă totul este nou, în sensul în care textul este unul dramatic.

„Spectacolul este în premieră naţională, nu a mai fost jucat nicăieri. Piesa este pusă în scenă acum, dar textul a fost scris în 2020, iar un an mai târziu a luat premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului. Am reuşit să exploatăm această poveste şi să fim primii care îi dăm viaţă pe scenă. Da, este o poveste, dar pe dedesubt sunt şi multe învăţăminte. Textul aduce în prim-plan o prinţesă perfectă, despre care aflăm că este şi ea om, că are slăbiciuni şi aceste lucruri fac ca regatul să se învolbureze, să se tulbure, pentru că perfecţiunea este pusă la îndoială de umanitatea personajului. În ceea ce priveşte distribuţia, aceasta este completată de noi achiziţii. Astfel, pe scenă vor urca atât actori tineri, cât şi actori cu experienţă care completează şi diversifică paleta de personaje şi tipologii necesare într-un teatru”, ne-a declarat managerul.



Aşadar, piesa prezintă, într-un mod plin de savoare dar și foarte spectaculos, povestea unei „prințese desăvârșite”, căreia „nimic nu-i lipsește, nimic nu-i prisosește”, de fapt, o prințesă mofturoasă și răzgâiată. Perfecțiunea rangului este umbrită de momente umane, obișnuite cum ar fi sforăitul și .... multe altele care dau culoare poveștii.

Alături de prințesă, ca în orice poveste, spectatorii îi vor întâlni pe Rege, Regină, Guvernanta, Sfetnicul, Vraciul, Prințul de Aur, Prințul Diamantelor și Prințul de Platină, cei doi Halebardieri care o păzesc cu strășnicie și, bineînțeles, un Făt-Nefrumos, care „nu e frumos, dar nici urât”.



Din distribuție fac parte: Cătălina Oțeleanu, Inga Marcu, Adi Gheo, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Lică Gherghilescu, Sergiu Bucur, Andrei Stroescu, Tiberiu Roșu, Dan Cojocaru, Grațian Prisacariu, Emanuel Cristoiu, Cristian Mitescu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4496 secunde