Theodor Șoptelea, despre "Seaside Stories": "Spectacolul care ne-a întregit pe noi, ca trupă"

7588

Articole de la același autor

Declarat cel mai bun spectacol la Gala UNITER 2023, „Seaside Stories” se joacă în acest weekend la Sala Studio a Teatrului de Stat din Constanța cu casa închisă, pentru a treia sau a patra oară, cine mai știe? Cert este că regizorul Radu Afrim a reușit ca prin acest spectacol să facă celebră o trupă de la Constanța și să bucure publicul național de pretutindeni, pentru că „Seaside Stories” s-a jucat anul acesta în festivaluri din țară.

În luna octombrie, Teatrul de Stat Constanța a fost invitat cu spectacolul „Seaside Stories” la Festivalul Național de Teatru, desfășurat la București, unde au fost programate două reprezentații. Întrucât biletele pentru ambele s-au epuizat într-o jumătate de oră, organizatorii festivalului s-au interesat dacă se poate suplimenta numărul de reprezentații. Așa încât acest spectacol cu durata de trei ore a fost jucat în dublă reprezentație, de la ora 12 și de la ora 18, în data de 24 octombrie.

La cea mai recentă conferință de presă, Erwin Șimșensohn, directorul teatrului, declara că a fost cel mai solicitat spectacol din festival. „A fost un adevărat maraton. O reprezentație de trei ore jucată în 24 de ore de trei ori. Și a fost extrem de plăcut și ca manager! A fost onorant și măgulitor ca, după trei reprezentații sold-out rapid în București, să fie coadă la intrare de oameni care n-au mai prins loc. Și întrebându-ne când mai venim în București, le-am răspuns că pot veni ei la Constanța. Vă garantez că sunt oameni care vin special, foarte mulți bucureșteni, ca să vadă spectacolul”, a mai spus managerul.

Împlinirea unui vis din studenție

Întrebați cum au reușit să facă față acestui maraton – trei spectacole de trei ore în 24 de ore –, doi dintre tinerii actori din distribuție – Theodor Șoptelea și Ștefan Mihai – au vorbit despre împlinirea unui vis din studenție.

„Cât eram în facultate, în timpul Festivalului Național de Teatru de la București nu puteam să intrăm la spectacole, pentru că nu aveam bani de bilete, așa încât încercam să ne strecurăm pe acolo”, mărturisea Theodor Șoptelea. El a continuat: „Înainte de primul spectacol mi-am amintit de acele vremuri… aha, în momentul acesta s-au suplimentat biletele de două ori și s-a mai pus încă o reprezentație pentru un spectacol creat de niște oameni minunați și îl jucăm aici… Nu-mi place mie treaba asta cu scopul atins destul de specific sau visul atins, dar a fost momentul în care am zis «OK, you did something!». Și m-am bucurat atât de tare! Dincolo că-l jucăm la Timișoara, la Sibiu, la București, aici, oriunde, de fiecare dată observ înainte de spectacol cât de frumos este că am cunoscut alți 16 colegi actori și facem asta împreună. Eu cred că spectacolul acesta ne-a întregit pe noi ca trupă! Și asta cred că-i cea mai mare bucurie”.

Ștefan Mihai și-a dorit să aducă o completare la cele spuse de colegul său. „Cred că pentru orice actor tânăr este un vis împlinit să joace pe scena mare a Teatrului Național din București, dar pentru mine așa a fost. Trei spectacole în 24 de ore, plus repetiții - n-o să ascund, a fost un pic solicitant. Dar la final de tot, când se aprinde lumina pe spectatori și oamenii sunt îmbujorați, unii de la atâta râs, unii cu lacrimi în ochi, alții relaxați, alții respiră greu de la atâta empatie, credeți-mă că nu mai contează nici oboseala, nici solicitarea la care am fost expuși!”.

În cronicile la cea mai recentă premieră a Teatrului de Stat „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, profesioniștii în domeniu observă „trendul ascendent al unei instituții și al unei echipe tot mai vizibile”, ceea ce pe noi, constănțeni,i nu poate decât să ne bucure că îi avem aici. Cine nu l-a văzut trebuie neapărat să caute bilet la următoarea reprezentație!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5132 secunde