Un altfel de concert. ”Magia muzicii de film” - teme muzicale celebre din coloane sonore cinematografice

214
Un altfel de concert. ”Magia muzicii de film” - teme muzicale celebre din coloane sonore  cinematografice - x-concert-1686658763.jpg
Cei care doresc să asculte teme muzicale celebre din coloanele sonore ale unor filme de succes sunt invitați la un concert cu intrare liberă, programat miercuri, 14 iunie, de la ora 18.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Evenimentul este dedicat melomanilor de toate vârstele deoarece are în prim-plan muzica unor lungmetraje și filme de animație celebre, precum: „Mic dejun la Tiffany“, „Nașul“, „Titanic”, „Parfum de femeie“, „Bună dimineața, Vietnam”, „Liceenii”, „Frumoasa și Bestia“, „Cartea junglei”, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” și „Pantera Roz“.

Concertul „Magia muzicii de film – Teme muzicale celebre din coloane sonore  cinematografice” va aduce în fața publicului absolvenți, studenți și cadre didactice, specializările programele Muzică și Arta Educației Muzicale, de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius”.

Temele muzicale vor fi ilustrate vocal, dar și la pian, saxofon, vioară, acordeon, orgă  cu sintetizator, tobe/ baterie,  contrabas, duduk.

Programul complet al concertului reunește teme și fragmente din coloane sonore ale filmelor: „The Wizard of Oz”, „Breakfast at Tiffany’s”, „The Pink Panther”, „Titanic”, „Il Padrino”, „The Beauty and the Beast”, „A Scent of a Woman”, „Mission Impossible”, „The Jungle Book”, „Snow White and the Seven Dwarfs”, „Chariots of Fire”, „The Gladiator”, „A Secret Garden”, „Somewhere in Time”, ,„Liceenii”, „Nat King Cole’s Life”, „Good Morning Vietnam”, „The Schindler List”, „Pirates of the Caribbean”.

Evenimentul este organizat de Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”, prin Centrul de Cercetare Științifică și Creație Artistică Euxin, alături de  Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Coordonatorii proiectului sunt lect. univ. dr. Andreea Bratu și asist. univ. drd. Ionuț Dulgheriu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.966 secunde