Bursă, energie, banking. INFO economic

127
Bursă, energie, banking. INFO economic - 1-1685952837.jpg
l Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 629,79 milioane de lei la capitalizare, respectiv 0,30%, săptămâna trecută, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 52,3%, în comparaţie cu săptămâna anterioară. Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 43,925 milioane de lei şi o scădere a preţului cu 3,30%, în topul tranzacţiilor mai aflându-se titlurile Nuclearelectrica, cu tranzacţii de 25,751 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 16.095 milioane de lei.

l Distribuţie Energie Electrică România alocă 63,554 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de citire contoare de energie electrică, potrivit anunţului de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Achiziţia implică încheierea unui acord-cadru, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 19 iunie 2023, ora 15.00.

l Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 53,082 miliarde de euro, la 31 mai 2023, în scădere cu 0,49%, faţă de 53.341 miliarde de euro la 30 aprilie 2023, se arată într-un comunicat de presă transmis de BNR.

De asemenea, nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6,110 miliarde euro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6192 secunde