Cercetarea, la pământ! "Mina de aur" a Constanţei pentru care nu există interes
4975
Articole de la același autor
Fantome şi şobolani în loc de trenuri de marfă! Tunelul Palas, „bulgărele de aur” neexploatat
21 Ianuarie 2024
Reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Kazahstan în România, vizită la CCINA Constanţa
16 Ianuarie 2024
Parteneriat CCINA - ISJ Constanţa, pentru promovarea învăţământului dual
22 Februarie 2024
Şcoli reabilitate, drumuri modernizate! Contracte de milioane din bani publici, la Constanţa
17 Ianuarie 2024
La orizont, criza alimentară. „Prelungirea plafonării adaosului comercial este catastrofală!”
18 Ianuarie 2024
În România, cercetarea este la pământ! La fel ca în multe alte domenii, a dispărut interesul pentru studiu şi creativitate naţională, părerile specialiştilor contează foarte puţin sau chiar deloc, iar pieţele sunt invadate de produse din import. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Constanţa, odinioară un colos în ceea ce priveşte cercetarea agricolă, se înscrie pe aceste triste coordonate.
Se subordonează direct Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, are personalitate juridică, dispune de o organigramă cu 42 de angajaţi, nouă cercetători şi de un patrimoniu ce însumează, la ora actuală, doar 227 de hectare (197 la Valu lui Traian şi 30 la Agigea), din miile de odinioară. Este vorba despre Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, laboratorul în care sunt create diverse soiuri de pomi fructiferi, o adevărată „mină de aur”, dar care, premeditat ori chiar din prostie, nu este exploatată la nivelul potenţialului său uriaş.
Un dezinteres generalizat
„Deţinem colecţii naţionale, avem peste 800 de genotipuri de piersic, 600 de cais şi 150 de migdal. Este o bogăţie naţională, însă, din păcate, o ducem greu, ne chinuim. În România, cercetarea nu este băgată în seamă, cercetarea este jos, nu se pune accent pe ea. O ţară fără cercetare nu poate fi puternică, devine doar importatoare, o ţară de consum, ceea ce se şi întâmplă la ora actuală. Este o mare problemă! Ca să înţelegi cercetarea, ai nevoie de oameni pregătiţi la minister”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul staţiunii, Ion Caplan.
Dovadă a dezinteresului, din 26 de staţiuni pomicole existente la nivel naţional înainte de Revoluţia din 1989, au mai rămas doar cinci.
„21 de staţiuni s-au desfiinţat, au murit! Academia a avut mii de hectare de pământ, donate pentru cercetare de regalitate, de oameni mari ai României. Şi staţiunea Constanţa a avut mii de hectare, puncte de lucru la Valu lui Traian, Ciocârlia, Runcu, Tuzla, Pantelimon, Eforie. Am fost un colos în Dobrogea. Dar terenurile au fost retrocedate şi am rămas doar pe Valu lui Traian şi Agigea.
Acest sistem, creat de oameni care chiar gândeau, a avut un scop, staţiunea era întinsă în tot judeţul, de la nord la sud, ştiai ce pomi se pot planta, ce merge şi ce nu, totul era controlat.
Cercetarea o poţi face şi pe 100 de hectare, dar să o faci profesionist, să ai laboratoare, dotări, aparatură şi oameni bine plătiţi. Fără ca aceste condiţii să fie îndeplinite, nu poţi intra nici în marile proiecte europene. Noi, ca parteneri secundari, dintr-un proiect de 15 milioane de euro, încasăm 50.000 de euro! E greu să faci performanţă atunci când nu sunt bani, când nu se investeşte”, ne explică interlocutorul nostru.
„Vă daţi seama ce mâncăm?”
Chiar şi în condiţii de subfinanţare, personalul staţiunii nu duce lipsă de iniţiative, iar rezultatele se văd.
„Noi am creat foarte multe soiuri, în total vreo 40, la cais, piersic, nectarină şi migdal. Produsele create le dăm către pepiniere, care le altoiesc şi apar în sistemul din România, se regăsesc în livezile fermierilor. Calitatea soiurilor româneşti întrece fără probleme pe cea a soiurilor din alte ţări, avem fructe dulci, ne-a ajutat şi clima. Cu toate acestea, pe piaţă, vedem rar fructele româneşti, pentru că avem o mare problemă, cea a importurilor.
Fructele noastre, de calitate, dacă nu băgăm prostii în ele, se strică în trei-patru zile. În marile magazine, fructele trebuie să ţină trei-patru săptămâni! Vă daţi seama ce mâncăm? Acele fructe sunt tratate cu tot felul de substanţe care le ajută să reziste. Şi ne mai întrebăm de ce moare lumea de cancer”, susţine Ion Caplan.
Importurile masive distrug producţia internă
Cât mai produce staţiunea şi unde merge marfa, aflăm tot de la interlocutorul nostru.
„De la o producţie de 5.000 de tone de fructe anual, am ajuns, în aceste timpuri, la 400-500 de tone: cais, piersic, nectarină şi ceva cireş. Vremea s-a schimbat, vedeţi ce luni ianuarie şi februarie călduroase am avut, tare mă tem că, anul acesta, nu vom mânca fructe.
Noi livrăm fructele noastre foarte mult în ţară, la Buzău, Brăila, Galaţi, Braşov. Lucrăm cu buticari, cum le spunem noi, dar şi cu fabrici consacrate, cum este de exemplu Râureni.
Fructele care vin din afară strică piaţa. Nu este normal să imporţi atâta timp cât ai producţie în ţară. Sau să se facă un calcul, să vedem care ar fi necesarul real, să protejăm şi producţia internă.
Fructele produse de noi ar trebui să ajungă în spitale, în aziluri de bătrâni, în şcoli şi grădiniţe. De ce să luăm piersici din Polonia, când avem piersicile noastre, mult mai bune la gust. Dar, probabil sunt firmele de casă, care trebuie să distribuie ele. Staţiunile de cercetare sunt ale statului, produsele ar trebui să meargă tot către unităţi ale statului, aşa ar fi corect. Până una alta, produsele le valorificăm noi, aşa cum putem. Nu există un circuit între instituţiile statului. Este foarte greu să găseşti piaţă de desfacere la noi în ţară, adeseori suntem trataţi ca simpli comercianţi, dar se uită că noi avem în spate cercetarea!”, a mai spus directorul Ion Caplan.
Constănţenii care doresc să-şi întinerească livada pot achiziţiona pomi de la staţiune, în schimbul a numai 20 de lei bucata. „Este un preţ bun, zic eu, pentru că este vorba despre un produs certificat”, a precizat directorul staţiunii.
Se subordonează direct Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, are personalitate juridică, dispune de o organigramă cu 42 de angajaţi, nouă cercetători şi de un patrimoniu ce însumează, la ora actuală, doar 227 de hectare (197 la Valu lui Traian şi 30 la Agigea), din miile de odinioară. Este vorba despre Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, laboratorul în care sunt create diverse soiuri de pomi fructiferi, o adevărată „mină de aur”, dar care, premeditat ori chiar din prostie, nu este exploatată la nivelul potenţialului său uriaş.
Un dezinteres generalizat
„Deţinem colecţii naţionale, avem peste 800 de genotipuri de piersic, 600 de cais şi 150 de migdal. Este o bogăţie naţională, însă, din păcate, o ducem greu, ne chinuim. În România, cercetarea nu este băgată în seamă, cercetarea este jos, nu se pune accent pe ea. O ţară fără cercetare nu poate fi puternică, devine doar importatoare, o ţară de consum, ceea ce se şi întâmplă la ora actuală. Este o mare problemă! Ca să înţelegi cercetarea, ai nevoie de oameni pregătiţi la minister”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul staţiunii, Ion Caplan.
Dovadă a dezinteresului, din 26 de staţiuni pomicole existente la nivel naţional înainte de Revoluţia din 1989, au mai rămas doar cinci.
„21 de staţiuni s-au desfiinţat, au murit! Academia a avut mii de hectare de pământ, donate pentru cercetare de regalitate, de oameni mari ai României. Şi staţiunea Constanţa a avut mii de hectare, puncte de lucru la Valu lui Traian, Ciocârlia, Runcu, Tuzla, Pantelimon, Eforie. Am fost un colos în Dobrogea. Dar terenurile au fost retrocedate şi am rămas doar pe Valu lui Traian şi Agigea.
Acest sistem, creat de oameni care chiar gândeau, a avut un scop, staţiunea era întinsă în tot judeţul, de la nord la sud, ştiai ce pomi se pot planta, ce merge şi ce nu, totul era controlat.
Cercetarea o poţi face şi pe 100 de hectare, dar să o faci profesionist, să ai laboratoare, dotări, aparatură şi oameni bine plătiţi. Fără ca aceste condiţii să fie îndeplinite, nu poţi intra nici în marile proiecte europene. Noi, ca parteneri secundari, dintr-un proiect de 15 milioane de euro, încasăm 50.000 de euro! E greu să faci performanţă atunci când nu sunt bani, când nu se investeşte”, ne explică interlocutorul nostru.
„Vă daţi seama ce mâncăm?”
Chiar şi în condiţii de subfinanţare, personalul staţiunii nu duce lipsă de iniţiative, iar rezultatele se văd.
„Noi am creat foarte multe soiuri, în total vreo 40, la cais, piersic, nectarină şi migdal. Produsele create le dăm către pepiniere, care le altoiesc şi apar în sistemul din România, se regăsesc în livezile fermierilor. Calitatea soiurilor româneşti întrece fără probleme pe cea a soiurilor din alte ţări, avem fructe dulci, ne-a ajutat şi clima. Cu toate acestea, pe piaţă, vedem rar fructele româneşti, pentru că avem o mare problemă, cea a importurilor.
Fructele noastre, de calitate, dacă nu băgăm prostii în ele, se strică în trei-patru zile. În marile magazine, fructele trebuie să ţină trei-patru săptămâni! Vă daţi seama ce mâncăm? Acele fructe sunt tratate cu tot felul de substanţe care le ajută să reziste. Şi ne mai întrebăm de ce moare lumea de cancer”, susţine Ion Caplan.
Importurile masive distrug producţia internă
Cât mai produce staţiunea şi unde merge marfa, aflăm tot de la interlocutorul nostru.
„De la o producţie de 5.000 de tone de fructe anual, am ajuns, în aceste timpuri, la 400-500 de tone: cais, piersic, nectarină şi ceva cireş. Vremea s-a schimbat, vedeţi ce luni ianuarie şi februarie călduroase am avut, tare mă tem că, anul acesta, nu vom mânca fructe.
Noi livrăm fructele noastre foarte mult în ţară, la Buzău, Brăila, Galaţi, Braşov. Lucrăm cu buticari, cum le spunem noi, dar şi cu fabrici consacrate, cum este de exemplu Râureni.
Fructele care vin din afară strică piaţa. Nu este normal să imporţi atâta timp cât ai producţie în ţară. Sau să se facă un calcul, să vedem care ar fi necesarul real, să protejăm şi producţia internă.
Fructele produse de noi ar trebui să ajungă în spitale, în aziluri de bătrâni, în şcoli şi grădiniţe. De ce să luăm piersici din Polonia, când avem piersicile noastre, mult mai bune la gust. Dar, probabil sunt firmele de casă, care trebuie să distribuie ele. Staţiunile de cercetare sunt ale statului, produsele ar trebui să meargă tot către unităţi ale statului, aşa ar fi corect. Până una alta, produsele le valorificăm noi, aşa cum putem. Nu există un circuit între instituţiile statului. Este foarte greu să găseşti piaţă de desfacere la noi în ţară, adeseori suntem trataţi ca simpli comercianţi, dar se uită că noi avem în spate cercetarea!”, a mai spus directorul Ion Caplan.
Constănţenii care doresc să-şi întinerească livada pot achiziţiona pomi de la staţiune, în schimbul a numai 20 de lei bucata. „Este un preţ bun, zic eu, pentru că este vorba despre un produs certificat”, a precizat directorul staţiunii.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 05 Martie 2024
Luni, 04 Martie 2024
Duminică, 25 Februarie 2024
Afacerile cu cereale din Ucraina. Unii numără grâul bob cu bob, alţii tremură de frica falimentului!
Joi, 22 Februarie 2024
Joi, 22 Februarie 2024
Miercuri, 21 Februarie 2024
Joi, 15 Februarie 2024
Marţi, 13 Februarie 2024
Luni, 12 Februarie 2024
Duminică, 11 Februarie 2024
