GALERIE FOTO Audiență LMP la Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr

414

Articole de la același autor

În cadrul dialogului interinstituțional existent între Ministerul Apărării Naționale și Liga Militarilor Profesioniști (LMP), joi s-a desfășurat, la sediul MApN, întâlnirea de lucru a ministrului apărării, domnul Angel Tîlvăr cu delegația LMP, condusă de președintele Radu Ghe. Gabriel.


Subiectele de pe agenda întâlnirii au vizat problemele existente la nivelul Corpului SGP, precum și necesitatea găsirii unor soluții optime pentru acestea.


“Cea mai importantă problemă în unitățile militare este cea a programului de lucru, datorită lipsei acute de personal, situație ce duce la acumularea multor ore suplimentare”, au trasmis reprezentanții LMP într-un comunicat.


Aceștia au semnalat mai multe probleme cu care se confruntă. Din cauza deficitului de personal, nu se pot acorda libere, context în care LMP a propus plata orelor suplimentare.
Problema deficitului de personal se datorează, în principal, salarizării proaste, tinerii nefiind atrași de o carieră militară.




Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr a subliniat că își dorește o salarizare corectă, începând cu primul grad din Armată și că în viitorul apropiat va introduce primele în sistemul militar (acordate cu ocazia Zilei Armatei și a celor 3 structuri de forță (Aviație, Terestru, Marină), precum și de Ziua Națională.


În cadrul dialogului, LMP a adus în atenția ministrului Apărării necesitatea unui Statut Unitar al militarilor.


În prezent există o serie de diferențe între datoriile și drepturile celor două categorii de personal, care nu reflectă în proporții corespunzătoare nivelurile de desfășurare a activității, diferențiate în funcție de modul de formare, de volumul, complexitatea și importanța muncii.


Delegația LMP a arătat că în aceste condiții apare necesitatea aplicării în mod unitar a setului de norme statutare tuturor categoriilor de personal militar, având în vedere similaritatea îndatoririlor specifice, care conferă consistență statului și diferențiază profesia militară de alte domenii ocupaționale.


LMP consideră că existența unui Statut Unitar este o normalitate, în contextul în care armatele din Europa ale NATO au un singur statut de la soldat la general.


În ceea ce privește problema chiriilor, LMP a propus acordarea unei sume forfetare pentru fiecare miliar în parte. Membrii delegației au arătat că actualul coeficient de 50% din solda unui soldat/caporal nu poate acoperi chiria unui apartament sau a unei garsoniere, în majoritatea garnizoanelor unde aceștia își desfășoară activitatea.
De aceea, LMP a propus ca soldații, după terminarea școlii de aplicație, să fie repartizați în același județ.


În ceea ce privește acordarea sporului de noapte în cuantum de 25%, LMP a propus acordarea acestuia nu numai serviciului de luptă și comunicații, ci și serviciului de permanență pe unitate.


Având în vedere scumpirea accentuată a alimentelor, nivelul scăzut al soldelor, dificultățile socio-economice ale militarilor, delegația LMP a propus majorarea normei de hrană.


De asemenea, LMP a adus în atenția ministrului Tîlvar necesitatea urgentării promovării proiectului de ordonanță de urgență pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.51/1994 privind drepturile de echipament.


A fost adusă în discuție și problematica voucherelor de vacanță, primind asigurări de la domnul ministru că acestea se vor pune în plată de la 1 ianuarie 2024.


Pe agenda discuțiilor s-a aflat și problema cotizațiilor care nu au fost făcute de către Stat la Pilonul II de pensii.


Potrivit aceleași surse, militarii au mulțumit ministrului Apărării, la finalul întâlnirii, pentru ordinul M-240.


LMP a militat de-a lungul anilor și a prezentat în permanență factorilor decidenți militari necesitatea avansării militarilor profesioniști direct în corpul subofițerilor, în unitatea unde își desfășoară activitatea.




Delegația LMP a oferit ministrului Apărării o plachetă de excelență pentru deschiderea colaborării pe proiecte ce vizează îmbunătățirea calității vieții militarilor de la baza ierarhiei.


“LMP își reafirmă convingerea că numai prin dialog deschis, sincer și constructiv, vom putea ajunge la soluții pentru rezolvarea problemelor din Armata Română, marea noastră familie!” a conchis Consiliul Director al LMP.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5401 secunde