Previziuni sumbre pentru Poliție: urmează un val masiv de pensionări și demisii!

1594

Articole de la același autor

Sindicaliștii avertizează: având în vedere modificările legislative adoptate cu privire la pensiile militare, Poliția va fi afectată de un val masiv de demisii și pensionări.



Parlamentarii au votat proiectul de lege care modifică Legea 223/2015, privind pensiile militarilor și magistraților. Decizia a stârnit revoltă în rândul celor două categorii. În vreme ce Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat deja că va ataca la Curtea Constituțională modificările aduse legii pensiilor de serviciu, sindicaliștii din Poliție susțin că, dacă va fi pusă în aplicare, măsura va duce la un val masiv de pensionări și demisii.



„Creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, în condițiile în care speranța medie de viață pentru un polițist operativ este de 58 de ani, va obliga Ministerul Afacerilor Interne să facă o achiziție și de sicrie pentru personalul propriu, pentru că polițiștii nu vor mai putea apuca să se bucure de acest drept. Cât privește efectele imediate ale modificării legii pensiilor militare, acestea vor fi: val masiv de pensionări în rândul personalului, cel puțin 3.000 – 4.000 de polițiști vor solicita încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare; creșterea numărului de demisii. Numai anul trecut au demisionat 350 de polițiști, dar până la sfârșitul lui 2023, numărul acestora va fi aproape dublu față de cel de anul precedent. Va crește deficitul de personal la aproape 40.000 de oameni, în condițiile în care locurie din școlile de poliție vor fi ocupate pe jumătate, iar angajările sunt blocate prin ordonanță de urgență. Creșterea volumului de muncă va duce la creearea unor blocaje în soluționarea dosarelor, supraaglomerarea punctelor de trecere a frontierei sau întârzierea intervențiilor în cazul apelurilor prin 112. Pensionarea polițiștilor cu experiență, un alt efect, va adânci deprofesionalizarea personalului M.A.I., personalul nou încadrat nemaiavând de unde învăța meserie. Aceste modificări aduse legii pensiilor militare nu vor produce efecte negative numai în rândul angajaților din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, ci se vor răsfrânge și asupra societății civile. Nu întâmplător, președintele Klaus Iohannis a afirmat că «România este un stat eșuat», pentru că, prin toate aceste modificări aduse legii pensiilor militare, și sistemul polițienesc va fi unul eșuat. Acesta nici nu a întreprins vreun demers pentru a evita această catastrofă ce va avea impact direct asupra siguranței cetățenilor tarii pe care o conduce”, a afirmat Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol.



Polițiștii care îndeplinesc acum condițiile de pensionare pot rămâne în sistem până în 2028

În ceea ce privește modificările aduse de noua lege, sindicaliștii au explicat în ce fel ar putea fi acestea aplicate în următorii ani, pentru polițiști. „Se dă posibilitatea colegilor care îndeplinesc condițiile de pensionare din Legea 223/2015, înainte de intrarea în vigoare a noii legi sau care au cel puțin 25 de ani vechime înainte de intrarea în vigoare a noii legi, să rămână în sistem până la 31.12.2028, perioadă în care se pot pensiona pe actualele condiții din Legea 223/2015, respectiv pe baza de calcul de 6 luni consecutive din ultimii 5 ani. Celelalte modificări sunt: baza de calcul se va mări de la 6 luni la 12 luni consecutive, alese din ultimii 5 ani, modificare care va intra în vigoare încă de la promulgarea modificărilor. Această nouă bază de calcul va funcționa până inclusiv în luna iunie 2024. Începând cu luna iulie 2024, perioada de calcul va crește cu câte o lună la 6 luni până în decembrie 2028, urmând ca la 31.12.2029 să se ajungă la 33 luni alese din ultimii 5 ani.



Din ianuarie 2030, perioada de calcul va deveni ultimele 34 luni, urmând să crească cu câte o lună la fiecare lună până în ianuarie 2043, când urmează să ajungă la ultimele 300 de luni ( ultimii 25 de ani). Începând cu anul 2031, va crește vârsta de pensionare de la an la an, urmând ca în anul 2035 vârsta de pensionare să ajungă de la 60 de ani la 65 de ani, vârstă din care se scade grupa (maximum 13 ani), rezultând că până la vârsta de 52 ani nu mai pot înceta raporturile de serviciu prin pensionare. Supraimpozitarea cu 15% a ceea ce depășește salariul mediu brut se va aplica doar în cazul polițiștilor pensionați în perioada 01.01.2016 -13.09.2017”, au explicat reprezentanții Sidepol.

Polițiștii și magistrații speră însă că modificările vor fi considerate neconstituționale și nu vor intra în vigoare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5655 secunde