Cristian Cealera: "Poveștile rezidenților britanici de la Kustendjie recompun perioada modernă a Constanței"

Practic, în 1856, după războiul Crimeii, câștigat de către imperiul otoman aliat cu Franța și Anglia împotriva Rusiei, au avut loc niște transformări pe harta politică a Europei. În sensul că britanicii au înțeles că pot profita din punct de vedere economic de pe urma acestui succes. În 1857, o firmă numită DBSR Danube Black Sea Railway din Londra a reușit să obțină concesiunea, din partea imperiului otoman, pentru construirea căii ferate Constanța – Cernavodă, dar și pentru exploatarea Portului Kustendjie. Practic, voiau să aducă din Țara Românească grâne, să le transporte peste Dunăre și apoi să le transporte, pe calea ferată, până la Constanța, unde să le urce pe vase pentru a fi trimise fie la Constantinopol, fie chiar în Marea Britanie. Aceste două concesiuni au condus la apariția în micul sat pescăresc Kustendjie, ruinat de războaie până atunci, a unei mici colonii britanice. Practic, au venit ingineri, muncitori din Regatul Unit care au început să lucreze la această cale ferată și la exploatarea portului. Ei și-au adus și soțiile, și copiii, și astfel a apărut o poveste care s-a întins pe mai bine de trei decenii. Campusul britanic se afla pe malul peninsulei, actualul port, și se întindea până spre hotel Grand, acolo unde vorbim de casele engleze, la celebra hartă cu cetăți. Ei îl denumeau New Town. Restul localității era așa-zisul oraș turcesc.

Despre detaliile tehnice ale liniei ferate Constanța Cernavodă s-a scris. Despre exploatarea portului s-a scris. Pe mine m-a interesat să scot în evidență poveștile de viață ale oamenilor, să le fac portrete și de aceea am intitulat această expoziție, împreună cu colegul meu, arheologul Petre Colțeanu – „Comunitatea britanică din Kustendjie 1857 – 1882. Portrete din trecut”.

- Prin ce atrage publicul această perioadă aflată în atenția voastră?

- Traiul cotidian al acestor oameni, victorieni educați, care au venit aici clar cu interese oneroase, pe un salariu bun, să câștige bani în această zonă. Mai ales că, în acea perioadă, ocupația britanicului din clasa de mijloc era de a merge în orice zonă în care imperiul britanic desfășura activități economice și să profite de pe urma acestui lucru.

Dobrogea se afla sub stăpânire otomană. Ei au venit într-un așa-zis orășel turcesc, dar ce este important de semnalat este faptul că prezența acestor britanici reprezintă prima etapă modernă din istoria Constanței. Datorită lor satul nu a decăzut, s-a dezvoltat. Din 2.000 de locuitori cât erau în Kustendjie la 1857, s-a ajuns, la 1877-1880, să fie aproape 6.000, ceea ce contează foarte mult. Şi asta în condițiile în care comunitatea britanică nu a numărat mai mult de 150 de persoane. Dar ceea ce au făcut ei și prezența lor au atras mulți alți comercianți, multă altă lume dornică să trăiască și să facă afaceri în acest orășel aflat în plină dezvoltare.

În primul rând este vorba despre poveștile de viață ale acestor britanici, povești de viață foarte interesante. Avem un viitor sir și o viitoare lady care au locuit aici, la Constanța. Am găsit în premieră un jurnal al unei soții de inginer, care ne-a fost pus la dispoziție de către un site de genealogie din Marea Britanie și în care se povestește viața de zi cu zi, cu bune, cu rele.

- Din ce surse a fost documentată această perioadă?

- La obținerea acestor informații muncesc de circa cinci ani. Trebuie să știi unde să cauți. În primul rând, arhivele britanice, care sunt extrem de solide, presa britanică, digitizată. Un abonament la National Archives ne-a rezolvat foarte multe dintre probleme. Am intrat pe site-ul British Museum din Londra și am luat pagină cu pagină să descopăr ceva despre Constanța. Și am aflat astfel numele unor persoane care au donat anumite obiecte istorice, după care am intrat pe site-urile de genealogie să aflu despre fiecare personaj în parte. Acest puzzle m-a ajutat să recompun o perioadă care nu fusese prea bine atinsă.

Este un prim pas, pentru că demersul nostru este mult mai curajos, în sensul că cele 18 panouri care au compus expoziția sunt scheletul viitoarei cărți. Un volum pe care împreună cu colegul meu încercăm să-l finalizăm în primăvara acestui an și care să prezinte în detaliu portretele rezidenților britanici de la Kustendjie în a doua jumătate a secolului XIX.

Partea bună a fost că după apariția unor articole de specialitate în jurnalele de specialitate, de exemplu „Analele Dobrogei”, secțiunea în engleză, au intrat în contact cu noi moștenitori ai acestor britanici. În Canada există un domn care se numește John Tench și care este strănepotul unui medic britanic de la Kustendjie. A luat legătura cu mine, mi-a furnizat o serie de informații. Dumnealui scrie în paralel în presa britanică și în Canada despre povestea strămoșului, eu oferindu-i detalii legate de contextul istoric și realitățile din Dobrogea, pe care el nu le cunoștea. Așa am început să facem puzzle pur și simplu și să recreăm poveștile acestor oameni. Nu este vorba numai despre acest strămoș care se numea William Henric Cullen, care a fost primul medic englez al acestei rezidențe și care a trăit împreună cu familia din 1857 până în 1878. Sunt foarte multe alte povești de viață care vin să dea culoare și să însuflețească acest loc pe care îl tratam până acum sec.

Edith Perkins Barkley, soția unuia dintre ingineri, povestește detalii legate de viața de zi cu zi. Povestește cu cine lua masa, ce s-a servit la hotelul companiei britanice, cine a venit în vizită de la Constantinopole. Aflăm de la ea că în primii ani ai prezenței britanice exista un pastor, și nu un preot britanic, și erau forțați să meargă în Marea Britanie sau la Constantinopol, iar când era vorba de botez era obligat să vină o dată la câteva luni un preot pe nume Curtis. Aflăm și despre pericolele care existau în acea perioadă. Grație unui medic care a scris un articol într-un jurnal de medicină din Anglia, Harry Leach, aflăm că a venit în septembrie 1855 să-l ajute pe Cullen. El a găsit aici 85 de rezidenți britanici; 20 dintre ei se îmbolnăvesc de holeră, iar 11 mor. În 1865, holera lovise groaznic orașul Constanța, iar în orașul turcesc au murit 161 de oameni.

- Dar o poveste de dragoste…

- Aminteam de un viitor sir și o lady. În 1859, un aventurier foarte bogat, pe nume Samuel White Baker (37 ani, văduv, cu copii prin Anglia), se plimba pe Dunăre, la vânătoare de păsări împreună cu un prieten. Ajunge la Vidin, unde avea loc un târg de sclavi de lux. Acolo se afla la vânzare către pașă o fată de 15 ani din Aiud, Florence von Saas. O fată orfană, foarte educată, care fusese scoasă la licitație și urma să fie cumpărată de Pașa din Vidin. Samuel White Baker se îndrăgostește de ea, o răpește, o duce la București, iar acolo, datorită relațiilor sale, reușește să-i obțină de la Consulatul Britanic un pașaport. Avea însă nevoie de bani. Aude că la Constanța se deschide calea ferată și, tot datorită relațiilor pe care le avea, reușește să obțină postul de supervizor aici la Kustendjie. Vin în 1859 aici, stau un an și jumătate, timp în care scriu despre fauna Dobrogei, despre floră, publică în ziarele britanice articole, lucruri pe care noi astăzi le-am găsit foarte ușor în arhiva digitizată a Regatului Unit. Arhivele românești, din păcate, nu ne-au ajutat prea mult. Culmea este că cei doi se hotărăsc în 1860 să părăsească Europa și să devină exploratori în Africa, unde descoperă lacul Albert, considerat sursa Nilului. Întorși în Albion, mulți ani mai târziu, ei sunt înnobilați de către regina Victoria pentru descoperire.