Fostul deţinut politic Paul Andreescu, amintiri negre din tinereţe. "Am avut un Dumnezeu care m-a păzit"

Consiliul Judeţean Constanţa a luat hotărârea să îi acorde titlul de „Cetăţean de Onoare” al oraşului Constanţa fostului deţinut politic Paul Andreescu. Evenimentul va avea loc miercuri, 9 martie, la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, începând cu ora 13.00. Născut la data de 19 iulie 1939, în satul Negreşti, comuna Cobadin, județul Constanța, Paul Andreescu a avut o tinereţe umbrită de zidurile celor mai negre închisori din vremea comunismului. El a primit în noiembrie 1956 o condamnare la închisoare de cinci ani pentru că făcea parte dintr-o organizaţie de tineri care se ocupa cu activităţi anti-comuniste. Echipa „Cuget Liber” a luat legătura cu Paul Andreescu, iar acesta ne-a acordat un interviu în cadrul căruia ne-a povestit ororile prin care a fost nevoit să treacă în cei cinci ani de detenţie.

-Aţi terminat liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. La doar 17 ani aţi fost arestat de Securitate pentru că făceaţi parte dintr-un grup de rezistenţă anti-comunistă. Ce sentimente v-au încercat în momentul acela?

-Atunci când te vezi într-o celulă a Securităţii, într-un beci, o celulă sinistră cu un pat de beton şi cu o oliţă care ţinea loc de toaletă, ai sentimentul de prăbuşire. Realizezi că nimeni nu te mai poate ajuta. Depinde cât durează această prăbuşire. Cu cât reuşeşti să te ridici mai repede, realizezi că puterea stă tot în tine. Odată ridicat, trebuia să rezist pentru că abia atunci începeau chinurile. Foamea, frigul, bătăile, nesomnul. Acestea sunt elementele care sunt menite să te extermine.



-Aţi fost condamnat la cinci ani de închisoare. Dumneavoastră aveaţi toată viaţa înainte. În ce măsură v-a fost afectat viitorul? Ce planuri aveaţi după terminarea liceului?

-Nu dădusem la facultate. Voiam să muncesc un an de zile. Sora mea era studentă, iar părinţii nu prea aveau posibilităţi. Voiam să strâng bani şi următorul an să dau la Drept. Acesta era planul meu, care a fost stricat de arestarea mea.

-Jilava, Gherla, Periprava, Strâmba, Stoeneşti sau Grădina sunt localităţile în ale căror închisori v-aţi ispăşit pedeapsa. Cât de greu v-a fost să rezistaţi cinci ani? Ce însemna la acea vreme să fii închis din motive de anti-comunism?

-Însemna să reuşeşti să îţi duci viaţa în nişte locuri de exterminare. Indiferent că erau închisori sau lagăre de muncă, se numeau locuri de exterminare. Foamea continua, bătăile continuau, cazarea era mizeră. Nu aveam asistenţă medicală şi nu puteam să iau legătura cu familia. Până la eliberare nu am avut nicio legătură cu familia.

-A urmat o perioadă de teroare zilnică. Aţi fost bătut în închisoare? Cum se purtau torţionarii cu dumneavoastră şi cu ceilalţi deţinuţi?

-Torţionarii erau oameni de la periferia societăţii cărora li se dăduseră puteri pe care ei nici nu credeau că le-ar putea avea vreodată. Aveau dreptul de viaţă şi de moarte asupra noastră. Puteau să facă orice şi erau gradulaţi. Cu cât făceau mai mult rău, cu atât erau văzuţi de conducerea închisorii mai bine.



-Mai ştiţi numele torţionarilor?

-În Gherla îl aveam pe Istrate, zis „Napoleon”, pe Goiciu, care era comandantul închisorii, Mihalcea, care era ofiţer. Mai erau şi fraţii Şomlea, zişi „Vacile Negre”, iar în lagărele de muncă era mai greu să le afli numele pentru că nu aveai posibilitatea.



-Cum procedau în momentul în care vă aplicau pedepsele? Ce vă spuneau?

-Intrau în celulă şi îţi găseau un motiv pentru care să te bată. Ne băteau pentru că stăteam pe pat, sau dacă la numărătoare i se părea vreunui torţionar că te uitai urât la el, mâncai iar bătaie. Dacă râdeai, dacă nu le dădeai atenţie, te băteau din nou. Noi nu ne plângeam de milă pentru că dacă am fi făcut lucrul acesta, probabil că eram terminaţi. Aveam activităţile noastre. Căutam să luăm de la cei mai în vârstă tot ce puteam. Se ţineau prelegeri de istorie, de filozofie, de religie. Unii învăţau limbi străine. Se învăţau matematică, fizică şi alte materii.



- Care este cea mai marcantă experienţă din închisoare pe care o aveţi şi acum în minte?

-Aş putea să spun că prima mea amintire este legată de celula L. Era o celulă în forma acestei litere, lată de 70 centimetri, înaltă de 1,30 metri şi pe jos era noroi. Aveam jugăr la mâini peste care, la un moment dat, începea să crească carnea. Au băgat un mort în celulă în noaptea de Revelion 1958-1959. A fost sinistru. Am avut un Dumnezeu întotdeauna alături de mine.

-Aţi avea vreodată puterea să îi iertaţi pe aceşti torţionari?

-Nu. Nu am de ce. Sunt revoltat când îi aud pe unii că spun în numele tuturor că au iertat. Să vorbească în numele lor. Eu nu am de ce să iert. Nimeni nu a venit să îmi ceară mie iertare. Din contră, toţi au ţinut-o până în ultima clipă şi au spus că ei şi-au făcut datoria.

-După ce aţi fost eliberat, aţi fost trimis undeva în Balta Brăilei. De ce s-a luat această decizie? Reprezentaţi o ameninţare pentru cineva?

-Nu am fost trimis în Balta Brăilei. Am fost trimis din Balta Brăilei undeva în Bărăgan, satul Rubla. Am avut domiciliul forţat acolo. Ne reluasem practic viaţa de dinainte, dar nu puteam să ne deplasăm la mai mult de 15 kilometri de localitate. Eram controlaţi.



-Ce părere aveţi despre faptul că CJC a luat hotărârea să vă acorde titlul de „Cetăţean de Onoare” al judeţului Constanţa?

-Mă bucură acest lucru. Însă, am rămas cu un gust amar. Am aflat prin intermediul reţelelor de socializare că la această întâlnire nu a fost nimeni invitat din cadrul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. În schimb, au fost invitaţi alţi patru deţinuţi politici, care nu sunt membri ai asociaţiei şi am mai aflat că trei dintre aceştia au fost informatori la Securitate.