Democrat-liberalii își aleg liderul de la Municipiu după Paști

175
Democrat-liberalii își aleg liderul de la Municipiu după Paști - constantinchirila1-1367261260.jpg
Democrat-liberalii constănțeni de la Organizația Municipală se află în plin proces de alegeri și reorganizare. 

Potrivit președintelui interimar al Organizației Municipale a PDL Con-stanța, Constantin Chirilă, alegerile pentru Biroul Local Municipal vor avea loc după sărbătorile de Paști. În altă ordine de idei, din câte se pare, Chirilă va fi singurul candidat pentru funcția de președinte.

Reamintim că fostul deputat Constantin Chirilă se află la conducerea interi-mară a Organizației Municipale Con-stanța după ce, fosta sa colegă, pe atunci deputat dar și președinte al Orga-nizației Municipale, Maria Stavrositu a fost exclusă din partid.

În același timp cu plecarea Mariei Stavrositu din partid, alți aproximativ 100 de membri ai Organizației Municipale a PDL Constanța s-au aliat aspirațiilor sale și au părăsit organizația constănțeană.

Așadar, în momentul de față, în interiorul filialei există și dorința de a atrage alți membri.

Alegerea Biroului Local Municipal va reprezenta ultima etapă din procesul de reorganizare al filialei de la malul mării, după ce, recent, democrat-liberalele

și-au ales conducerea Organizației Municipale de Femei. Președintă a organizației a fost realeasă Adriana Câmpeanu.

O altă etapă a vizat desfășurarea alegerilor în colegiile uninominale, scopul fiind ca liderii democrat-liberali să păstreze mult mai bine contactul cu cetățenii și problemele lor.

În consecință, colegiile au fost împărțite pe zone, pentru a fi mai ușor de discutat cu cetățenii și a cunoaște problemele cu care se confruntă aceștia.

Și alegerea unui Biroul Municipal Local la Organizația de Tineret a fost una dintre etapele procesului de reorga-nizare.

În urma procedurii de votare, președinte al tinerilor din Organizația Municipală a PDL Constanța a fost ales Andrei Popa. El va fi secondat la conducere de prim-vicepreședintele, Alexandru Ilie, secretarul general, Victor Dragomir, doi secretari generali adjuncți, respectiv, Elena Stavrositu și Alina Savu, cinci vicepreședinți în persoanele lui Stere Cocone, Alexandru Dima, Adrian Niță, Cristian Omocea și Marius Tulică. Totodată, echipa de conducere mai are cinci secretari executivi, respectiv, Costela Dragu, Alexandru Gherlan, Roxana Păun, Loredana Stancu și Alexandru Tripa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2463 secunde