Ionuţ Moşteanu: "Ministrul Bode sfidează şi fuge de Parlament, deci trebuie să plece din funcţie"

251
Ionuţ Moşteanu:
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, că ministrul Afacerilor Interne sfidează şi fuge de Parlament, menţionând că acesta refuză să vină să explice politizarea extremă a Ministerului de Interne și licitaţiile semnalate în moţiunea simplă.

„Ministrul Bode a aflat astăzi la ora 8.52 (n.r. marţi dimineaţă) că are un program încărcat şi nu poate veni la Parlament. În șase ani de zile de când sunt în Parlament, nu am văzut niciun ministru care să fugă de o moţiune simplă, după ce această moţiune a fost programată. Este prima dată. Înţeleg că domnul ministru Bode nu vrea să vină să explice în faţa Parlamentului şi în faţa tuturor românilor, până la urmă, lucrurile pe care noi l-am întrebat în această moţiune, de licitaţii, de politizarea extremă a Ministerului de Interne şi mult mai multe alte lucruri”, a afirmat Moşteanu, la Parlament.

El a spus că poziţia USR este că premierul Ciucă trebuie să-l demită din funcţie pe Lucian Bode.

„Domnul Bode sfidează în acest moment Parlamentul, sfidează mandatul pe care acest Parlament l-a dat ministrului, că aşa funcţionează democraţia conform Constituţiei în ţara noastră: Parlamentul trimite miniştri, Guvernul să facă treabă în numele Parlamentului, este o delegare şi, de fiecare dată când Parlamentul vrea să întrebe un ministru ceva, ministrul trebuie să vină să răspundă în faţa Parlamentului. Cum spuneam, şase ani de zile nu am văzut un ministru să fugă, să ignore această cerere a Parlamentului, să sfideze Parlamentul”, a adăugat Moşteanu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5478 secunde