Lucian Bode: „Bugete istorice pentru MAI, care au crescut calitatea serviciilor oferite”

130
Lucian Bode: „Bugete istorice pentru MAI, care au crescut calitatea serviciilor oferite” - bode-bugete-1686835716.jpg

Articole de la același autor

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, la predarea mandatului, că bugetul MAI în ultimii trei ani a crescut constant, în 2023 fiind cu aproape 30% mai mare decât în 2021.

„În ultimii trei ani, bugetul alocat MAI a crescut constant. Pentru anul 2023, bugetul MAI este de 27 de miliarde de lei, cu aproape 30% mai mare decât în anul 2021. Vorbim despre bugete istorice, care au contribuit substanţial la creşterea calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor”, a spus Bode.

El a precizat că eforturile ministerului, ca echipă, s-au concentrat pe atingerea a trei deziderate - mai multă securitate, mai multă siguranţă, respectiv servicii publice de calitate pentru cetăţeni, iar principala misiune a MAI este aceea de a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică prin respectarea drepturilor pentru cetăţean.

„În anii 2021, 2022 şi 2023 au fost derulate activităţi în vederea încadrării a 15.629 de funcţii vacante de execuţie, iar până la acest moment am reuşit încadrarea a 13.527 de posturi. La acestea se adaugă activităţile specifice absolvirii a 9.500 de elevi şi studenţi - astfel că au fost ocupate, în total, 23.000 de posturi vacante de execuţie”, a adăugat Lucian Bode.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3603 secunde