Primăria Hârşova demarează o campanie de sterilizare a câinilor din localitate

295
Primăria Hârşova demarează o campanie de sterilizare a câinilor din localitate - harsovacaini-1675367428.jpg

Articole de la același autor

Câinii fără stăpâni, lăsaţi liberi pe străzi, pot deveni extrem de periculoşi şi ne aducem aminte că au existat multe cazuri în care persoanele atacate de aceştia şi-au pierdut viaţa.

Pentru a evita aceste tragedii, Primăria Hârşova a demarat un parteneriat cu firma „Animal Society” pentru sterilizarea tuturor câinilor din localitate. Ba mai mult, deţinătorii de câini îi pot steriliza pe aceştia, în cazul în care doresc, fără să plătească nimic.

„Pentru a contribui la creșterea gradului de siguranță a cetățenilor orașului și din dragoste pentru prietenii noștri patrupezi, Primăria Orașului Hârșova va colabora cu Animal Society în cadrul unui proiect ce vizează sterilizarea gratuită a tuturor câinilor din localitate, atât a celor comunitari, cât și a câinilor cu stăpân. Reamintim faptul că Legea 258/2013 prevede că sterilizarea câinilor cu stăpân sau fără stăpân, aparținând rasei comune, este obligatorie, iar nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei.

De asemenea, Primăria Orașului Hârșova felicită conducerea comunei Ghindărești pentru implicare și încurajează primăriile localităților învecinate să adopte măsuri similare, pentru a combate, mai eficient, fenomenul înmulțirii necontrolate a câinilor agresivi din zona comunităților noastre. Campania de sterilizare gratuită a câinilor din localitate va avea loc în luna martie. Primăria Orașului Hârșova va comunica mai multe informații privind perioada exactă și locația, pe măsură ce acestea vor fi stabilite cu asociația parteneră”, au transmis reprezentanţii Primăriei Hârşova.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.19 secunde