Poarta Albă este o comună care se află într-o continuă dezvoltare şi acest lucru se întâmplă şi datorită administraţiei locale. Primarul Vasile Delicoti are în plan foarte multe proiecte, iar unele dintre acestea sunt aproape finalizate. Delicoti implementează proiecte pentru infrastructură, Educaţie, dar şi pentru cosmetizarea comunei.
„Ne-am apucat să renovăm Şcoala Generală Nr.1, Corp C1 şi o vom şi extinde. Acest proiect va fi finalizat în următoarele două luni. Cele patru clase existente au fost reabilitate şi mai mult decât atât, am consolidat toată clădirea, atât pe interior cât şi pe exterior. Am extins corpul pentru că am construit sala de sport care are şi două vestiare şi două săli de clasă cu grupuri sanitare aferente. Mai avem şi grupul de pompe care este legat de pompieri. Am reabilitat Casa Pompelor, acum mai trebuie să terminăm bazinul şi apoi să trecem la sistematizare. Ne ocupăm şi de reţeaua de gaze la care acum suntem la un procent de 30 la sută până să o finalizăm. Este o reţea de 57 de kilometri care are ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2023. Valoarea este de 10 milioane de euro şi vom avea staţii de reglare şi măsurare şi vor fi în total 1862 de branşamente. Aceste branşamente vor fi în Poarta Albă, Cartierul Via, Zona Penitenciarului şi Nazarcea. Mai aşteptăm cu asfaltările din cauza faptului că avem câteva străzi mai înguste unde trebuie să intrăm în carosabil pentru a pune conducta de gaz", a declarat pentru Cuget Liber Vasile Delicoti.
Edilul spune că există foarte mulţi oameni care îşi mută gardul mai aproape de carosabil, cu toate că acest lucru este ilegal.
Vasile Delicoti numeşte această practică o „boală naţională” pentru că a observat că aşa ceva se întâmplă şi în alte locuri.
„În ultima vreme oamenii vin cu gardul către carosabil. Este o boală naţională treaba aceasta pentru că nu se întâmplă doar în Poarta Albă. S-a îngustat spaţiul verde şi nu putem să respectăm normativele. Nu este legal ceea ce fac aceşti oameni dar nimeni nu le spune nimic. Pentru 20 de metri pătraţi pe care oricum nu îi folosesc, ei îngustează strada. Este o boală. Vă arăt când vreţi stâlpi de curent electric băgaţi în curtea omului. Oare pe vremuri cei care au pus stâlpii, i-au amplasat în curţile oamenilor? Nicidecum. Asta este mentalitatea. Ei nu se mai gândesc că nu poţi introduce utilităţile, că se îngustează strada şi dacă cineva parchează, cealaltă nu are pe unde trece, asta este situaţia. Eu am găsit străzi blocate. Îşi amplasaseră chioşcuri, garaje, pur şi simplu pe stradă. Şi a trebuit să le demolez. Nu a fost deloc uşor pentru că
mi-am luat şi înjurăturile de rigoare”, a mai spus Delicoti.
Vasile Delicoti are de gând să candideze şi în 2024 pentru a-şi continua proiectele pe care nu va apuca să le finalizeze până atunci.
Primarul din Poarta Albă spune că există câţiva oameni care îl contestă şi unii dintre ei sunt chiar foşti prieteni ai săi.
„Voi candida în 2024 pentru că am un proiect foarte mare pe industrializarea comunei şi partenerii au nevoie de continuitate. Mie, sincer, mi s-a cam luat, dar trebuie să merg mai departe. Am luat localitatea aceasta de la minus. Vreau să fac şi bugetul localităţii să oferim cât mai multe servicii. Nu sunt mulţi care mă înjură dar vă daţi seama că sunt unii care sunt împotriva mea. Pe mine mă doare pentru că mulţi dintre cei care mă înjură sunt crescuţi de mine. Habar nu aveau de politică, i-am învăţat de toate şi i-am crescut şi ei mă înjunghie pe la spate. Eu nu vreau să mă îngrop în primărie dar i-aş întreba pe aceşti oameni unde erau în 2008 când am venit eu la primărie şi am renunţat la toate afacerile mele. De ce nu au avut gura mare atunci?", se întreabă Vasile Delicoti.