Senatorul USR Remus Negoi, interpelare referitoare la demolarea clădirii "Bar Orient". "Este un monument istoric"

423
Clădirea „Bar Orient” din centru staţiunii Mamaia ar trebui să fie clasată ca monument istoric, cel puţin aşa susţin reprezentanţii USR Constanţa.

Senatorul USR din oraşul de la malul mării, Remus Negoi, a avut o interpelare în Parlamentul României, în cadrul căreia a explicat de ce această clădirea ar trebui salvată, nu demolată.

Pe de altă parte, chiar dacă Primăria Constanţa ar fi fost de acord cu demolarea clădirii, iată că acest lucru nu a fost posibil până în prezent.

„Această interpelare este adresată ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu. Clădirea istorică Bar Orient trebuie să intre în lista monumentelor istorice. Urgent! Primăria Municipiului Constanţa a emis recent un Certificat de Urbanism pentru demolarea fostului Bar Orient din centrul staţiunii Mamaia, un imobil cu valoare culturală, istorică şi arhitecturală, parte din peisajul istoric regal din perioada interbelică. În acest context, am înaintat către Ministerul Culturii, Institutul Naţional a Patrimoniului şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa, o solicitare de clasare a acestuia în lista monumentelor istorice, în regim de urgenţă, întrucât imobilul răspunde cerinţelor şi crieriilor de evaluare necesare în vederea clasării. Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa a confirmat că Bar Orient din staţiunea Mamaia corespunde cerinţelor şi criteriilor legate de clasare, aşa cum am arătat în solicitarea trimisă. În răspunsul primit se mai precizează că această construcţie este protejată prin lege deoarece face parte, simplu, din ansamblul istoric al Vilei Regale”, a arătat Remus Negoi.

Senatorul a mai precizat faptul că propietarul imobilului a început demersurile pentru demolarea clădirii, ceea ce este un lucru foarte îngrijorător în opinia reprezentanţilor USR.

Remus Negoi insistă pentru faptul că această clădire trebuie conservată şi pusă în valoare într-un anumit fel, mai ales că se află într-o zonă în care pe timpul sezonului estival calcă sute de mii de turişti.

„În 2019, SC Vulturii Mării SRL, proprietar al imobilului, a înaintat o cerere către această instituţie pentru avizarea documentaţiei de desfiinţare a Barului Orient. În răspunsul trimis de DJC se arată că această clădire prezintă valoare arhitecturală şi memorială şi necesită protecţie. Şi s-a solicitat proprietarului să vină cu soluţii pentru păstrarea, restaurarea şi înglobarea acesteia în ansamblul care urma să fie construit. Ulterior, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Constanţa a respins desfiinţarea clădirii Bar Orient, considerând că aceasta are valoare istorică. Clădirea Bar Orient este nu numai un reper local, ci şi naţional. Martor al moştenirii culturale a judeţului Constanţa şi a României şi trebuie conservat şi pus în valoare. Pentru clasarea clădirii ca monument, conform normelor metodologice aprobate prin Ordinul de Ministru 2260/2008, procedura se poate declanşa de către propietarul bunului imobil, primarul localităţii, al Consiliului Local sau Judeţean, respectiv al Consiliului General al municipiului Bucureşti”, a transmis Remus Negoi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4225 secunde