Sumele negociate de europarlamentarul Nicu Ştefănuţă în Comisia pentru Bugete au fost votate

1435
Sumele negociate de europarlamentarul Nicu Ştefănuţă în Comisia pentru Bugete au fost votate - fondstefanuta1664991412-1664996385.jpg
Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță (Renew Europe) este negociatorul bugetului UE pentru anul 2023 din partea Parlamentului European. În timpul sesiunii plenare de la Strasbourg din 3 octombrie, membrii Comisiei pentru Bugete au votat sumele negociate de Nicu Ștefănuță cu celelalte grupuri politice.

Urmează ca raportul să fie votat de către întreg Parlamenul European la următoarea sesiune plenară. Votul va deschide oficial perioada de 21 de zile de conciliere între cele trei instituții: Parlamentul European, reprezentat de Nicu Ștefănuță, Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de Jiri Georgiev, secretar de stat al Republicii Cehe, și Comisia Europeană, reprezentată în negocieri de către comisarul pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn.

„Bugetul pe care îl votăm este unul care răspunde celor mai importante priorități politice pentru cetățenii europeni: securitate energetică accesibilă, siguranță în fața războiului, sprijin pentru aliații noștri din Ucraina, redresarea economică. Bugetul este mai restrâns decât a fost vreodată, așadar Cadrul Financiar Multianual trebuie revizuit urgent. Parlamentul transmite un mesaj important, că oferim un buget în conformitate cu ceea ce au nevoie cetățenii Europei”, declară europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță.


Întreg bugetul Uniunii Europene se ridică la peste 300 de miliarde de euro, 185 de miliarde din Cadrul Financiar Multianual și restul din Next Generation EU, bani pentru planurile naționale de redresare și reziliență.

Bugetul UE pentru 2023 va ajuta statele membre să continue marile investiții importante și reformele necesare pentru redresarea economică după pandemie. Cu toate acestea, bugetul nu este adaptat contextului instabil în care se află Europa din cauza războiului de la granițele României, inflației și facturilor la energie în creștere. Prin urmare, Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a votat planul de a folosi toate rezervele rămase pentru a ajuta cetățenii din ţara noastră, IMM-urile, dar și vecinii României care luptă pentru libertatea și democrația lor.

Parlamentul European a cheltuit pentru consecinţele războiului din Ucraina nu mai puţin de 853 de milioane de euro. Printre acestea se află 50 de milioane de euro, bani care reprezintă suma alocată cercetătorilor ucraineni prin programul Marie Sklodowska-Curie.


Banii pentru studenții și profesorii ucraineni prin programul Erasmus+ , 200 milioane de euro, sunt şi ei incluşi pe această listă, la fel cum sunt incluşi şi banii pentru statele membre și organizațiile internaționale care gestionează fluxurile de migranți ucraineni, care sunt în valoare de 100 milioane, prin Fondul pentru migrație și azil.

De asemenea, 80 de milioane de euro sunt bani pentru apărare, prin Fondul European de Apărare și Mobilitate Militară.

Sprijinul financiar pentru Ucraina și Republica Moldova, prin Instrumentul de Vecinătate, este în valoare de 150 milioane. Ajutorul umanitar pentru Ucraina, dar și pentru alte state care se confruntă cu crize majore este de 250 milioane, iar fondurile de preaderare sunt în valoare de 45 de milioane de euro.

„Bugetul UE trebuie să ajute statele membre care se confruntă cu un flux mare de migranți și trebuie să acopere investiții mai mari în apărare și mobilitate militară europeană. Dincolo de bani, trebuie să înțelegem și importanța extinderii Schengen pentru România, Bulgaria și Croația, nu numai pentru a facilita mobilitatea militară, ci și pentru a stimula economia UE cu miliarde de euro în plus”, a explicat europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

Bugetul anului 2023 este al treilea buget anual din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Acesta va juca un rol important în îndeplinirea obiectivelor pe termen lung și a priorităților politice convenite de Uniune, contribuind la redresarea economiei europene în urma pandemiei de COVID-19. Bugetul pentru anul 2023 va răspunde, de asemenea, șocurilor economice, energetice, umanitare și de securitate în urma invaziei rusești în Ucraina.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4141 secunde