Ajutoare de urgență, acordate prin Direcția de Asistență Socială. Cine beneficiază

235
Ajutoare de urgență, acordate prin Direcția de Asistență Socială. Cine beneficiază - ajutoare-dgas-1705920814.jpg

Articole de la același autor

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, acordă ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure aflate în situații de vulnerabilitate socio-economică si medicală. Serviciile sunt acordate familiilor şi persoanelor singure care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Constanţa, ale căror venituri nete lunare sunt inferioare cheltuielilor necesare depăşirii situaţiei pentru care se solicită ajutorul.

De aceste ajutoare pot beneficia familiile sau persoanele singure care se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de vulnerabilitate socio-economică ce pot conduce la riscul de excluziune socială: au probleme grave de sănătate; au fost evacuate sau sunt în risc iminent de evacuare; a decedat o persoană din familia beneficiară de ajutor social sau dintr-o familie cu venituri reduse care nu a primit ajutor de deces de la altă instituție; au copii care frecventează cursurile şcolare, elevi majori sau studenţi, în scopul: achitării taxelor şcolare şi/sau a altor cheltuieli ocazionate de frecventarea unei unităţi de învăţământ, achiziţionării de rechizite şi/sau îmbracăminte pentru aceştia sau achitării cheltuielilor ocazionate de participarea la un anumit concurs sau la festivitatea de decernare a unui premiu câştigat; locuiesc în condiţii improprii unui trai decent, în case degradate ca urmare a sărăciei extreme și necesită sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, pentru repararea locuințelor și pentru racordarea la rețelele de apă și electricitate sau sunt persoane fără adăpost; se află în situaţii de necesitate ca urmare a distrugerii bunurilor imobile și mobile cauzate de incendii/inundații și, din cauza faptului că au venituri inferioare cheltuielilor lunare de strictă necesitate şi nu sunt susţinute financiar de alţi membri de familie, nu pot remedia din surse proprii pagubele produse.

În anul 2023, Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Sociala Constanța, a acordat 37 de ajutoare de urgență familiilor şi persoanelor singure aflate în situații de vulnerabilitate socio-economică și medicală și care au solicitat sprijin pentru depășirea unor situații de necesitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5133 secunde