Data limită pentru depunerea documentelor de înscriere în programul "Respect" este 20 ianuarie

565

Articole de la același autor

Dacă doriți să depuneți actele pentru a beneficia de serviciile programului „Respect” de anul acesta, trebuie să vă grăbiți! Potrivit directorului Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Monica Poptile, termenul limită pentru depunerea documentelor necesare este 20 ianuarie. Începând cu acest an, beneficiarii programului vor primi opt tranșe a câte 75 de lei.


Majorarea vine în completarea sistemului asigurărilor sociale de stat pentru a preîntâmpina riscul de excluziune socială a persoanelor defavorizate. Mai ales că, potrivit Institutului Național de Statistică, în perioada 2019 - 2023, indicele prețurilor de consum a cunoscut o creștere de 36,64%, salariul minim pe economie a crescut cu 48% și punctul de pensie, cu 24%.


Ca şi până acum, pot beneficia de aceste beneficii persoanele care se încadrează într-una din următoarele categorii:


a) persoanele care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 2.024 lei;


b) persoanele fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;


c) persoanele cu handicap grav sau accentuat;


d) persoanele care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;


e) persoanele care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal;


f) alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la lit. a) -e) și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință (în baza unei anchete sociale).


Înscrierea în programul „Respect” se face pe baza următoarelor documente: cerere tip, copie buletin sau carte de identitate valabile, care poartă mențiunea „conform cu originalul”, și documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz. Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Serviciul sprijin comunitar și evenimente sociale, situat în strada Duiliu Zamfirescu nr. 4.


Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în programul „Respect” 2024 pot fi descărcate de pe site-ul instituției www.dgas-ct.ro sau se pot ridica de la punctele de lucru: Clubul de pensionari din strada Duiliu Zamfirescu nr. 4, Clubul de pensionari din strada Zorelelor nr. 69Bis, Clubul de pensionari din șoseaua Mangaliei, nr. 86A, Pavilion de vară Poarta 6 – Parc Poarta 6, Pavilion de vară Teatrul de Stat – Parc Teatru Oleg Danovski, Pavilion de vară Tomis II – Parc Tomis II și Pavilion de vară Casa de Cultură – Parc Casa de Cultură. 


De asemenea, cererile și documentele necesare se pot depune prin Poșta Română la adresa din strada Duiliu Zamfirescu nr. 4, punctul de lucru al DGAS Constanța. Totodată, potrivit reprezentanților instituției, acestea pot fi depuse fizic, la punctele de lucru DGAS menționate, în intervalul luni – vineri, orele 10:00 – 16:00.


Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0341.448.530 - Serviciul sprijin comunitar și evenimente sociale.   



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.8238 secunde