Bolnavii cu epilepsie, în pericol! "Umblăm disperați prin farmacii"

2492

Articole de la același autor

În ultimul an, bolnavii s-au confruntat cu o lipsă a medicamentelor fără precedent. Situația a fost semnalată și de farmaciști, care au readus, în repetate rânduri, în atenția Ministerului Sănătății situația extrem de gravă a produselor care lipsesc de pe piața din România sau care se găsesc în cantități insuficiente pentru nevoia pacienților.

Pe lunga listă a tratamentelor care nu pot fi găsite, la acest moment, în farmacii, s-au adăugat, mai nou, și medicamentele pentru epileptici, știindu-se că acești bolnavi fac constant crize și își revin numai după administrarea medicației recomandate de medic.

Cum spuneam, pacienţii cu epilepsie se află într-o situație tare delicată, întrucât nu au acces, ori de câte ori au nevoie, la unele medicamente, asta în condiţiile în care boala lor duce la convulsii, motiv pentru care trebuie să îşi ia, neapărat, tratamentul. Practic, în prezent, persoanele care suferă de această afecțiune au acces foarte greu la medicamente fundamentale, de bază în tratarea ei. Drept urmare, deseori, bolnavii se prezintă la medicii în îngrijirea cărora se află cu forme decompensate de boală, cu crize epileptice, și asta din simplul motiv că nu au găsit tratamentul în farmacii. Desigur, ei sunt reechilibraţi, dar au de suferit. În lipsa tratamentului, unii ajung să oprească medicaţia, pentru că nu o mai găsesc, şi, mai grav, nu găsesc nici înlocuitori sau ceva similar.



Nu doar epilepticii necesită tratament anticonvulsivant


„Săptămâna aceasta mai am tratament pentru trei zile. Am început să-l caut deja şi nu l-am găsit pe nicăieri. Umblăm disperați prin farmacii, în speranţa că ne vom putea lua reţeta. Nici nu vreau să mă gândesc ce se poate întâmpla, dacă nu voi putea face rost de ele”, ne-a mărturisit Ionel T., un pacient cu epilepsie.

„Eu am căutat deja tratamentul în toate farmaciile din cartierul în care locuiesc şi nici urmă de ele. Mai am câteva pastile de Carbamazepină, dar mă înfioară numai gândul că nu le-aş mai găsi. Sper ca această criză a medicamentelor să ia sfârşit şi să nu mai aibă nimeni de suferit”, ne-a transmis și cititoarea Paula V. În această situaţie se află mulţi alţi bolnavi, toţi speriaţi.

Din păcate, în România sunt puţine molecule originale pentru epileptici şi există doar tot atât de puține medicamente pe piaţă, molecule originale. Restul sunt generice şi se pare că sunt probleme de producţie. Cea mai dificilă situaţie este la Carbamazepină şi la Oxcarbazepină, dar şi la Valproat de sodiu, sub diversele lui forme comerciale.

Referitor la situaţia acestor bolnavi, dr. Adrian Barbu a precizat că este la curent cu absența anumitor produse farmaceutice utilizate în mod frecvent în tratamentul epilepsiei.

„Carbamazepina este unul dintre ele. Este o problemă care trenează de ceva vreme, dar acum este puțin mai dificil, deoarece și produsele de import, Timonil, Neurotop, se găsesc foarte greu. Este important de clarificat motivul pentru care nici cele de import nu mai sunt disponibile. Tehnic vorbind, este dificil de crezut că există o criză la nivel european, în ceea ce privește producția de Carbamazepină. În lipsa acestui medicament de pe piață, medicii vor fi nevoiți să modifice schema terapeutică a pacienților ce necesită medicație anticonvulsivantă. Și aici nu vorbim strict despre pacienții cu epilepsie. Trebuie luați în calcul, de asemenea, și acei pacienți care, în urma unor traumatisme cerebrale, intervenții neurochirurgicale etc., necesită tratament anticonvulsivant, pentru prevenția unor posibile crize”, a declarat medicul, pentru „Cuget Liber”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5211 secunde