Video GALA ANIVERSARĂ, 33 de ani - F.I.C.E. România

2176
La Palatul Național al Copiilor din București s-a desfășurat, miercuri, 13 decembrie, Gala Aniversară a 33 de ani de la înființarea Federației Internaționale a Comunităților Educative – Secțiunea România (F.I.C.E Romania).




Gala a debutat prin alocuțiuni ale oamenilor de valoare din România care de-a lungul anilor au activat în cadrul fundației pentru binele, educația și protecția copiilor proveniți din medii defavorizate. De asemenea au fost acordate și diplome de excelență personalităților marcante din viața socială a României.




Comuna Cumpăna, membră F.I.C.E. din anul 2016, a fost reprezentată în cadrul Galei de către copiii Ansamblurilor folclorice reunite “Româncuța” și “Mugurașii Cumpenei”, coordonate de către maestrul coregraf Constantin Olteanu. Spectacolul de colindele intitulat sugestiv “După datina străbună”, i-a impresionat pe spectatori, roadele muncii copiilor și profesorilor coordonatori fiind apreciate cu ropote de aplauze.




Pe scenă au mai evoluat și copiii din Osica de sus, județul Olt, Mărăcineni, județul Argeș, Măgurele din Moeciu județul Prahova, auditoriul numărând peste 600 de persoane.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8309 secunde