Rămâne cum s-a stabilit! Parcarea supraetajată de la Casa de Cultură nu va fi mutată, în ciuda insistențelor locuitorilor

4114

Articole de la același autor

Locuitorii din zona Casei de Cultură au cerut în mod repetat, atât prin adresele transmise, cât și în cadrul consultării publice organizate la sfârșitul lunii august, mutarea amplasamentului viitoarei parcări supraetajate. Raportul privind informarea și consultarea publicului, realizat de administrația publică locală, arată ce soluții au fost sau urmează să fie găsite. Mutarea parcării nu este menționată ca „metodă de rezolvare”.

Lucrările de reabilitare de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu vor duce la dispariția a cel puțin 1.000 de locuri de parcare stradale. Prin urmare, administrația publică locală a pornit demersurile pentru realizarea unei parcări supraetajate în zona Casei de Cultură, aspect prezentat și în edițiile anterioare ale „Cuget Liber”. Concret, demersul este la etapa realizării Planului Urbanistic Zonal pentru „Parcare supraetajată – Casa de Cultură”, iar documentele au putut fi consultate pe pagina web a primăriei, pe 25 august având loc și o consultare publică.

Locuitorii din zonă doresc construirea respectivei parcări, dar în repetate rânduri au transmis administrației publice locale faptul că nu sunt de acord cu locul ales de primărie pentru amplasarea viitoarei construcții. Aceste observații au fost transmise atât prin adrese semnate de locatarii blocurilor L126, L127 și L128 de pe aleea Daliei, cât și în cadrul celei mai recente dezbateri publice.

Primăria Constanța a făcut public Raportul informării și consultării publicului privind PUZ-ul „Parcării supraetajate – Casa de Cultură”, sub semnătura arhitectului șef Dan Leu. Raportul arată că „sesizările primite transmit dezacordul proprietarilor din blocurile situate în zona studiată, referitoare la propunerile PUZ”. Rezumând, nemulțumirile vizează: poluarea fonică și atmosferică ce va afecta locuitorii blocurilor menționate, împiedicarea pătrunderii luminii naturale, mai ales pentru proprietarii de la nivelele inferioare, blocarea accesului pompierilor și salvărilor la blocurile din jur; faptul că parcarea va înrăutăți traficul din zonă, care este și așa aglomerat la începutul și sfârșitul orelor elevilor Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, faptul că pe amplasamentul viitoarei parcări se află utilități, recent înlocuite, ce deservesc blocurile din zonă, iar parcarea va deveni adăpost pentru persoane rău intenționate ce reprezintă o amenințare pentru copiii ce tranzitează zona către colegiu.

De asemenea, o adresă prin care se exprimă dezacordul cu privire la amplasarea parcării a fost transmisă și din partea Parohiei „Sf. Treime” – Catedrala Eroilor Constanța, prin preotul paroh Dumitrel Valentin Sandu, deoarece „nu lasă căi de acces pentru paraclisul Sfânta Treime și pentru Catedrala Eroilor, aflată în construcție”. În adresa respectivă a fost propusă mutarea parcării supraetajate sub esplanada Casei de Cultură, cu acces din bulevardul Lăpușneanu.

De altfel, și locuitorii interesați au transmis solicitarea de a muta amplasarea viitoarei parcări, fie în zona cuprinsă între bd. Lăpușneanu și Colegiul de Artă „Regina Maria”, fie în spatele Universității „Andrei Șaguna“, spre strada Poporului. O altă variantă propusă a fost realizarea unei parcări subterane în zona platformei placate cu marmură, cu acces direct din bulevardul Alexandru Lăpușneanu.



Cum intenționează elaboratorul PUZ să rezolve problemele semnalate de oameni


Cu privire la sesizările transmise de locuitori, raportul precizează că elaboratorul a rezolvat sau intenționează să rezolve problemele semnalate în următoarele feluri: „Anterior elaborării propunerilor PUZ a fost elaborat un studiu de circulație ce analizează necesarul numărului de locuri de parcare, inclusiv estimarea necesarului de locuri de parcare raportat la capacitatea sălii de spectacol. Referitor la amplasamentul parcării propuse, certificatul de urbanism a fost eliberat pentru imobilul identificat la numărul cadastral 255622, propunerea vizând acest teren. Pentru investiție sunt luate în calcul patru scenarii care diferă prin numărul de niveluri propuse și prin suprafața de spațiu verde amenajat, ce au fost disponibile spre consultare pe site-ul primăriei. Referitor la blocarea accesului salvărilor și pompierilor la blocurile din jur, propunerile PUZ vor respecta legislația în vigoare, fiind solicitate avizele de la instituțiile responsabile, care vor sesiza respectarea prevederilor legale și adaptarea documentației”.

Totodată, reprezentanții administrației publice locale arată că va fi asigurat iluminatul natural, urmând să fie realizat un studiu de însorire, iar „reglementările urbanistice vor lua în considerare observația referitoare la asigurarea accesului atât pietonal cât și cel carosabil la paraclisul Sf. Treime și la Catedrala Eroilor”.

„Prin propunerea PUZ se încurajează realizarea cât mai multor niveluri subterane, numărul acestora nefiind normat. Configurarea finală și numărul de niveluri ale construcției vor fi stabilite la fazele următoare de proiectare, cu luarea în considerare a condițiilor geotehnice caracteristice terenului”, mai stipulează raportul respectiv. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5189 secunde