Spațiile verzi din oraș, în plin proces de igienizare

193
Spațiile verzi din oraș, în plin proces de igienizare - lucrarispatiiverzi1-1645979194.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, echipele Direcției Generale Gestionare Servicii Publice, împreună cu cele ale firmelor prestatoare și beneficiarii venitului minim, au intervenit în mai multe zone ale orașului: cartierele Faleză Nord, Tomis II, Gară, Casa de Cultură, Far, KM 4, Abator, Tomis Nord, Brătianu, taluzul din dreptul plajei Modern, faleza Cazino, Șoseaua Portului, precum și în parcul Arheologic, parcul din Poarta 6, parcul de la Gară. Potrivit Primăriei Constanța, spațiile verzi au fost igienizate corespunzător, vegetația în exces a fost înlăturată, iar resturile vegetale rămase în urma acestor acțiuni au fost colectate și transportate.

În paralel, s-au executat tăieri de corecție asupra arbuștilor și a arborilor tineri în zona delimitată de strada Theodor Burada și bulevardul Tomis și pe Șoseaua Portului. Pe bulevardele Aurel Vlaicu și I. C. Brătianu, pe străzile Suceava, Bogdan Vodă, Dezrobirii, Panait Moșoiu și Dorobanți și pe aleea Nufărului, s-au toaletat copacii care prezintă un pericol pentru pietoni, rețele de utilități, clădiri sau mașini. Totodată, activitatea de tăiere a arborilor în declin vegetativ sau uscați este corelată cu programul de plantare în vederea regenerării vegetației. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6822 secunde