Trei ore de suferinţă pentru o bătrână din Constanţa. Femeia a aşteptat ambulanţa, până a murit

4718
3
Trei ore de suferinţă pentru o bătrână din Constanţa. Femeia a aşteptat ambulanţa, până a murit - spital-cernavoda--ambulanta-179-1691063227.JPG
O femeie în vârstă de 78 de ani din comuna Băneasa a decedat, după un apel fără succes la numărul de urgență 112. Spunem fără succes, pentru că ambulanța solicitată a ajuns la ea abia după trei ore, timp în care starea ei de sănătate s-a degradat foarte tare, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru ea. Din nefericire, echipajul din comună nu s-a putut prezenta la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) Băneasa, unde se afla bolnava, pentru că era trimis la un alt caz. La scurt timp după aceea, a fost solicitată o autospecială de la Eforie, însă aceasta a fost întoarsă din drum pentru o altă intervenție majoră.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) au precizat că pacienta s-a prezentat la UPU Băneasa cu niște probleme respiratorii, diabet zaharat, un neoplasm de sân operat, în antecedente, demență. Deci, un pacient cu multiple afecțiuni, chiar dacă unele cronice. „Medicul de acolo ne-a solicitat un echipaj de tip B pentru a transfera pacienta la Spitalul Municipal Medgidia, ca fiind un transfer fără caracter de urgență. Deci, efectiv, ea pleca dintr-o unitate medicală și se ducea într-alta, pentru investigarea problemelor respiratorii. Toate ambulanțele erau angrenate, la acel moment, în urgențe majore, la pacienți inconștienți, resuscitări în zonă. Etc. Între timp, acolo, la UPU, pacienta a intrat în stop cardiorespirator și s-a solicitat o ambulanță de tip C şi s-a trimis una de la Ovidiu, care se eliberase. Ambulanța a ajuns la UPU Băneasa la aproximativ 13-15 minute după ce se declarase deja decesul, în urma resuscitării realizate în cadrul unității sanitare. Precizăm că noi nu am avut informația că este o urgență, ci că este vorba doar de un transport către spitalul din Medgidia”, a declarat pentru „Cuget liber”, as. şef Adrian Pisică.

Menţionăm că acest caz a intrat deja în atenția Ministerului Sănătății.

Comentează știrea

Cuget liber
3 august 2023
Articol

Un articol de cacat... Cuget liber un trust de presa de 2 lei

Fane
3 august 2023
Ambulantierul

Cu ce este de vina ambulanta ca a murit un pacient in urgenta unui spital?

Comuna_Băneasa,_Constanța
3 august 2023
5384 locuitori

Ce spital sa fie acolo si cum sa fie dotat. Poate ceva un fel de Policlinica unde si aspirina e insuficienta. Medical si stiind dotarile, pai chemi chemi altii specializati(OK aici cum s-a prodecat). La vina ar fi poate impartita intre Ministerul Sanatarii (fonduri pt. policlinica, dotari de "baza") plus (flota de ambulante) si calitatea pregatirii personalului medical (e tot in regula cum s-a procedat acolo ?). Mai degraba aici poate un cumul de factori, mult intilnit pe la noi ! (era vorba inca valabila, ca "fericirea" e de vina)

Răspuns la: Ambulantierul
Adăugat de : Fane, 3 august 2023
Cu ce este de vina ambulanta ca a murit un pacient in urgenta unui spital?
Pagina a fost generata in 0.5934 secunde