Arbitrul Radu Petrescu va conduce meciul Luxemburg - Portugalia, din preliminariile EURO 2024

121
Arbitrul Radu Petrescu va conduce meciul Luxemburg - Portugalia, din preliminariile EURO 2024 - arbitru-euro-1679667206.jpg

Articole de la același autor

Arbitrul român Radu Petrescu va conduce la centru meciul dintre Luxemburg şi Portugalia, din cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal din 2024, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Radu Petrescu va fi ajutat la cele două linii de Radu Ghinguleac şi Mircea Mihail Grigoriu, al patrulea oficial fiind Iulian Dima. În camera VAR se vor afla tot arbitri din România, Ovidiu Haţegan şi Horaţiu Feşnic.

Observator pentru brigada de arbitri va fi Jon Skjervold (Norvegia), iar delegat de joc din partea UEFA a fost desemnat Peter Lundstrom (Finlanda).

Partida dintre Luxemburg şi Portugalia, din grupa J a preliminariilor pentru EURO 2024, va avea loc duminică, 26 martie, de la ora 21:45, pe Stade de Luxembourg.

O altă brigadă de arbitri din România, formată din centralul Andrei Chivulete şi asistenţii Mihai Marius Marica şi George Florin Neacşu, a condus partida amicală dintre Irlanda şi Letonia. Meciul disputat joi seara, la Dublin, pe Aviva Stadium, s-a încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 3-2 (2-2).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1377 secunde