Baschetul constănţean, aproape de o mare performanţă. Fetele de la CSM pot deveni campioane ale României

669
Baschetul constănţean, aproape de o mare performanţă. Fetele de la CSM pot deveni campioane ale României - csm-baschet-1713424826.jpg

Articole de la același autor

Baschetbalistele de la CSM Constanţa sunt aproape de o mare performanţă, poate cea mai mare din istoria acestui sport în oraşul de la malul mării. După ce au câştigat primul meci din cadrul finalei Ligii Naţionale de Baschet Feminin cu FCC Baschet UAV Arad, fetele antrenate de Alexandru Olteanu s-au distrat din nou în Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanţa.

Echipa noastră s-a impus clar, scor 88-69, în duelul cu FCC Baschet UAV Arad și ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană a României. După o primă repriză echilibrată constănţencele s-au desprins în următoarele două sferturi, pe care le-au câștigat la 6 și, respectiv, 9 puncte. Ioana Ghizilă a fost în mare formă, cu 6 aruncări de 3 puncte din 7 încercări și un total de 20 de puncte, o recuperare și 4 pase decisive.

Foarte bun a fost și jocul Draganei Zivkovic, cu 9 puncte, 9 recuperări și 6 pase decisive. Miskiniene 12p (8 recuperări, 2 pase decisive), Mărginean 11p (1, 1), Higgins 10p (6, 2), Jones 8p (1, 4), Koizar 7p (7, 3), Irimia 6p (3, 1), Godri-Părău 3p (1, 2) și Podar 2p au contribuit și ele la acest succes.

A fost o seară de vis pentru baschetul constănţean după ce CSM Constanţa a dus scorul la 2-0 la general în finala cu arădencele.

Următoarele două meciuri vor avea loc la Arad pe 23 şi 25 aprilie. Constanţa mai are nevoie de o singură victorie pentru a intra în istorie şi a se încorona campioană naţională.

În cazul nefericit în care fetele de la malul mării vor pierde ambele partide disputate la Arad, va avea loc meciul decisiv care se va disputa la Constanţa.

Ar fi un succes de vis şi totodată o răbufnire de orgoliu după ce în sezonul trecut constănţencele au pierdut finala în faţa echipei Sepsi Sfîntu Gheorghe, care se încoronase campioană a 7-a oară la rând.

Acum ar fi momentul revanşei faţă de suporterii care vin într-un număr extrem de mare la Sala Sporturilor, la fiecare meci, pentru a le încuraja pe aceste fete care joacă cu inima şi cu multă dăruire.

Un lucru este sigur. La CSM Constanţa se observă că investiţiile nu au fost făcute în zadar pentru că, iată, performanţele ies la suprafaţă.

Dacă echipa de handbal masculin ne-a obişnuit cu victorii pe linie, voleiul, atât feminin cât şi masculin, este prezent în prima ligă, iată că şi baschetul, care nu a fost un sport atât de iubit la Constanţa începe să aibă un cuvânt de spus.

Aşa cum menţionam într-un articol anterior al ziarului Cuget Liber, miza uriaşă pentru CSM Constanţa este participarea în cupele europene, acolo unde fetele antrenate de Alexandru Olteanu pot întâlni unele dintre cele mai bune echipe din Europa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5468 secunde