Cantonament de două săptămâni al echipei naţionale, înaintea debutului în Rugby Europe Championship 2024

182
Cantonament de două săptămâni al echipei naţionale, înaintea debutului în Rugby Europe Championship 2024 - cantonament-rugby-1704984254.jpg

Articole de la același autor

Noul antrenor al echipei naţionale de rugby a României, francezul David Gerard, a convocat 36 de jucători pentru stagiul de pregătire de două săptămâni pe care stejarii îl vor avea înaintea debutului în Rugby Europe Championship, cu Polonia, pe 4 februarie, a anunţat, joi, Federaţia Română de Rugby.

Lotul echipei naţionale de rugby a României se va reuni pe 14 ianuarie pentru a intra în cantonamentul care va pregăti participarea la REC 2024. Stagiul de pregătire va avea loc la Izvorani, stejarii urmând să fie cazaţi la Complexul Olimpic „Sydney 2000”, iar antrenamentele desfăşurându-se atât la Izvorani, cât şi pe terenul de la CSN „Elisabeta Lipă” Snagov.

Pentru acest prim stagiu de două săptămâni, stafful tehnic a selecţionat 36 de jucători dintre care 19 sunt înaintaşi, iar 17 sunt jucători de treisferturi. După aceste două săptămâni, stafful va alege 32 de jucători care vor pregăti meciul cu Polonia, din cei care s-au aflat în pregătire, la care se vor alătura şi jucători noi din România şi Franţa. Aceasta este prima acţiune a echipei naţionale sub conducerea noului staff tehnic.

„Dorim să vedem cât mai mulţi jucători în această ediţie a Rugby Europe Championship. De aceea, pentru început am convocat 36 de jucători pentru un cantonament de două săptămâni. După acest stagiu, vom convoca 32 de jucători pentru a pregăti meciul cu Polonia, jucători din cei 36 pe care i-am văzut deja în stagiu plus alţi jucători din România şi Franţa. La fel vom proceda pentru meciul cu Belgia şi Portugalia. Acest lucru ne va oferi o perspectivă mai largă în ceea ce priveşte opţiunile pe care le vom avea pentru echipă pe viitor. Suntem deja în contact cu 50 de jucători, vom mai adăuga câţiva pentru a le oferi programe de pregătire fizică şi consiliere. Este o perioadă de construcţie, dar vrem să fim cât mai repede posibil competitivi pentru fiecare meci, astfel că trebuie să muncim repede şi bine”, a declarat antrenorul principal al României, David Gerard.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8248 secunde