Istoria continuă. S-au împlinit 44 de ani de la recordul naţional la 5.000 de metri realizat de Ilie Floroiu
336
Articole de la același autor
Toni Petrea a identificat cea mai mare problemă a FCSB-ului, înaintea meciului cu Saburtalo
21 Iulie 2022
Antoanela Manac, peripeţii pe tărâm african. „Am făcut o reacţie alergică la medicamente”
19 Iulie 2022
lie Floroiu este un nume uriaș în atletismul românesc. Fostul mare campion a realizat performanțe inegalabile și își amintește întotdeauna cu plăcere de aceste reușite.
Sâmbătă, 23 iulie 2020, s-au împlinit nu mai puţin de 44 de ani de când Ilie Floroiu a stabilit un nou record național, la Campionatul Național din 1978, care nu a fost egalat încă și probabil va mai trece mult timp până cineva va reuși această performanță.
Într-un interviu acordat pentru „Cuget Liber”, Ilie Floroiu a explicat cum s-a pregătit pentru celebra cursă și ce a simțit atunci când și-a dat seama că a stabilit un nou record.
„Înainte să particip la acest Campionat Național din 1978, am efectuat un stagiu de pregătire la Piatra Arsă, acolo unde am stat 30 de zile. Nu am văzut decât oi, ciobani, câini, jepi și oameni de la cabană. Am stat sus, la 2020 de metri. După 30 de zile de stat acolo, am venit la București într-o joi, pe data de 20 iulie 1978. Vineri, am concurat la 10.000 de metri, sâmbătă, am avut pauză, iar duminică am luat startul în cursa de 5.000 de metri. După prima cursă, cea de 10.000 de metri, văzând că am realizat record, eram convins că voi realiza record național și la 5.000 de metri. Recordul anterior era de 13 minute, 27 de secunde și 2 sutimi. Îmi cunoșteam toți adversarii și știam că nu mă poate învinge nimeni”, a declarat Ilie Floroiu.
Ilie Floroiu și-a adus aminte și de neplăcerea pe care a trăit-o la finalul cursei.
„După ce am trecut linia de sosire la 13 minute și 15 secunde, mi-am dat seama că puteam să dobor recordul european, care era la 2 secunde în spate. Am făcut o mare greșeală și îmi pare rău și acum. Cu câțiva pași înainte de finish, am ridicat mâinile în semn de victorie și m-am relaxat, astfel că am redus viteza. Dacă alergam serios, doboram și recordul european. Din păcate, nu mi-am dat seama. În timpul cursei, aproximativ 7.000 de spectatori din tribune strigau că vor record. Și acum mi se face pielea de găină când mă gândesc. Erau oameni cunoscători de atletism”, a recunoscut Ilie Floroiu.
Recordul lui Ilie Floroiu a rămas nedoborât și acest lucru poate aduce un semn de întrebare asupra actualilor sportivi, care au condiții de pregătire mult mai bune decât existau la acele vremuri.
Fostul mare atlet este conștient că este aproape imposibil ca pe viitor cineva să depășească acest record, însă speră că situația atletismului românesc se va îmbunătăți.
„Nu m-am gândit niciodată cât va rezista acest record. Pe vremea aceea, m-am antrenat foarte mult pe stadionul «1 Mai», pe pistă de zgură, care mai avea pietre. Măturam, udam cu furtunul, ne adaptam. Pantofii de atletism sunt speciali. Au cuie și acestea intră în pista de atletism. Te ajută foarte mult să alergi bine și să faci o cursă bună. Nici nu aveam voie să alergăm cu altfel de pantofi de sport, așa era regulamentul”, a spus Ilie Floroiu.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 06 August 2021
Sâmbătă, 06 Martie 2021
Miercuri, 30 Decembrie 2020
Sâmbătă, 29 August 2020
Vineri, 28 August 2020
Vineri, 31 Iulie 2020
Miercuri, 22 Iulie 2020
Sâmbătă, 20 Iunie 2020