Program încărcat pentru CSM Constanţa. Sportivii de la malul mării luptă pe mai multe fronturi

167
Program încărcat pentru CSM Constanţa. Sportivii de la malul mării luptă pe mai multe fronturi - fond-csm-program-nou-1680272319.jpg

Articole de la același autor

Pe sportivii de la CSM Constanța îi aşteaptă un nou final de săptămână plin. Aceştia luptă pentru medalii în competițiile naționale de șah și judo, iar echipele de baschet, volei, handbal și rugby continuă cursa pentru podiumurile naționale sau clasări cât mai bune în ligile de seniori și juniori.

După meciul de acasă, cu Rapid, echipa de baschet băieţi merge în fief-ul campioanei, U-BT Cluj-Napoca, pentru un nou joc dificil în Grupa 1-10 a Ligii Naționale. Corpodean & comp vor să ofere un baschet de calitate și să facă spectacol în polivalenta clujeană. Meciul se va disputa sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 18.00!

Baschetbalistele de la CSM Constanța încep seria meciurilor cu FCC Baschet UAV Arad, din semifinalele Play-Off-ului Ligii Naționale de Baschet Feminin. Fetele antrenate de Tatiana Gallova și Norbert Kovasch au avantajul terenului propriu, după ce au încheiat sezonul regulat o poziție mai sus decât adversarele lor, și vor juca primul meci acasă. Duminică, 2 aprilie, de la ora 18.00, toate drumurile duc la Sala Sporturilor. Podar şi compania au nevoie de susținerea publicului.

Lideri neînvinși în Grupa a 2-a a Campionatului Național, baschetbaliștii U18 CSM Constanța primesc vizita celor de la ACS Stomart Praxis Iași și nu iau în calcul decât victoria. Echipa antrenată de Bogdan Ivanovici, Vladimir Mihai și Mario Takacs-Sixt a câștigat toate cele 6 meciuri disputate în faza a doua a competiției. Al 7-lea se joacă duminică, 2 aprilie, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor.

Și juniorii U13 CSM Constanța vor fi gazde pentru turneul Grupei a 6-a a Campionatului Național, faza a doua a competiției. La Complexul Sportiv Tomis din Strada Flămânda, baschetbaliștii noștri vor juca Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 11.00, cu Șoimii Albi București, iar, de la ora 20.00, cu ACS Petras Piatra Neamț. Din grupă mai fac parte CSȘ Unirea Iași, CSM Galați și ACS Stars Iași.

Cadetele voleibaliste de la CSM Constanța participă, în weekend, la turneul semifinal al Campionatului Național. Fetele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu vor evolua în Seria A, cu CSȘ5 București, LPS Cluj și CS Dinamo București. Prima echipă este gazda turneului de la București, din 31 Martie – 2 Aprilie.

Cele mai mici voleibaliste ale clubului de pe litoral evoluează, în weekend, la turneu semifinal al Campionatului Național de mini-volei. CSM Constanța face parte din Seria B, alături de CSȘ Chitila, Dinamo București și ACS Lifegames București. Turneul va avea loc, între 31 Martie și 2 Aprilie, la Chitila.

Aflați în cursă pentru medaliile de argint, handbaliștii constănţeni merg la Buzău să își apere locul 2 în Liga Zimbrilor. Echipa antrenată de George Buricea și Ionuț Pușcașu are doar varianta victoriei în Sala Romeo Iamandi. AHC Buzău 2012 - CSM Constanța se joacă sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 15.45, și va fi transmis în direct de ProArena.

CSM Constanța DivA joacă un nou meci în turneul Play-Off Tineret al ligii secunde. Băieții antrenați de Enis Murtaza vor evolua în deplasare, cu CSA Steaua DivA, în Sala Rapid din București. Duminică, 2 Aprilie, de la ora 11.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4318 secunde