Toate știrile despre Traian Băsescu în ziarul Cuget Liber Online.

Traian Băsescu

Traian Băsescu a absolvit în anul 1976 Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța, Facultatea de Navigație, Secția Comercială. 
S-a căsătorit cu Maria Băsescu, cu care are două fete, Ioana, născută în 1977, și Elena, în 1980. 

În anul 1995 a absolvit cursurile avansate în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat. Tatăl său, Dumitru Băsescu, a decedat în anul 2002, în urma unei afecțiuni cardiace, iar mama sa, Elena Băsescu, în anul 2010.Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Murfatlar, azi în județul Constanța) este din 2004 până în prezent președintele României, ales din partea Alianței DA, reales în 2009 din partea PDL. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD.
În 2001 a câștigat în cursul alegerilor interne președinția Partidului Democrat, înlocuindu-l pe Petre Roman. A fost copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr, formată din PNL și PD în 2003. În urma retragerii lui Theodor Stolojan (PNL) din cursă, Traian Băsescu (PD) a devenit candidatul Alianței DA pentru președinția României.
La alegerile prezidențiale din 2009 a fost reales președinte al României pentru un mandat de 5 ani, învingându-l pe Mircea Geoană (PSD).
La 1 ianuarie 2007, în timpul mandatului său de președinte, România a aderat la Uniunea Europeană. 
1608 articole cu tagul "Traian Băsescu". Ultima știre adaugata : Joi, 14 Mai 2026.

08 Noiembrie 2012
Președintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la începutul întrevederii cu delegația FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, că a discutat cu premierul Victor Ponta și cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu și s-a decis ...
07 Noiembrie 2012
Președintele Traian Băsescu i-a transmis, astăzi, un mesaj de felicitare președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, pentru realegerea sa în funcție, în care și-a exprimat speranța că va avea ocazia să-l reî ...
07 Noiembrie 2012
Președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea doctorului Raed Arafat în funcția de ministru al Sănătății, informează Administrația Prezidențială.Raed Arafat, care deținea funcția de subsecretar de stat în ...
03 Noiembrie 2012
Președintele Traian Băsescu se află în stațiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, unde își sărbătorește ziua de naștere, fiind cazat la Castelul Foișor, la aniversare făcându-și apariția lideri ai PDL.Potrivit unor surse ne ...
31 Octombrie 2012
Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, consideră că șeful statului, Traian Băsescu, trebuie să fie din nou suspendat din funcție, de așa manieră încât în ziua alegerilor parlamentare - 9 decembrie - să fie organiza ...
30 Octombrie 2012
Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, consideră că șeful statului, Traian Băsescu, trebuie să fie din nou suspendat din funcție, de așa manieră încât în ziua alegerilor parlamentare - 9 decembrie - să fie organiza ...
27 Octombrie 2012
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a amintit, ieri, referitor la un eventual nou demers de suspendare a președintelui Traian Băsescu după alegerile parlamentare, că tentative anterioare au fost un eșec și au contribu ...
USL
Stire din Politică-Administrație : "Îl suspendăm pe Băsescu dacă USL câștigă alegerile și nu-l pune pe Ponta premier"
27 Octombrie 2012
Președintele PNL spune că dacă Traian Băsescu nu îl va desemna pe Victor Ponta premier în cazul în care USL câștigă alegerile, șeful statului va fi suspendat. "Nu exclud așa ceva (o nouă suspendare, n.red.), pentru că a ...
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu a promulgat Legea privind acordarea unui împrumut CFR
27 Octombrie 2012
Președintele Traian Băsescu a promulgat vineri Legea privind acordarea unui împrumut Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA în scopul achitării obligațiilor de plată datorate furnizorilor de energie electrică.Potrivit ...
25 Octombrie 2012
Președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile pol ...
24 Octombrie 2012
Președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile pol ...
24 Octombrie 2012
Parlamentarii social-democrați Alexandru Mazăre, Eduard Martin și Manuela Mitrea readuc în dezbaterea Legislativului tema transferului acțiunilor Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța de la Mini ...
19 Octombrie 2012
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este îngrijorat cât de departe sunt abordările din România în raport cu prioritățile de la nivelul Uniunii Europene."Prin abordările pe care eu le-am avut reprezentând R ...
17 Octombrie 2012
Președintele Traian Băsescu o va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Evghenia Timoșenko, fiica fostului prim-ministru din Ucraina, Iulia Timoșenko, condamnată anul trecut în țara vecină la șapte ani de închisoare p ...
15 Octombrie 2012
Vă prezentăm, în această ediție a ziarului "Cuget Liber", frânturi din scrisoarea trimisă de Mihaela Rădulescu - soția lui Iustin Victor Rădulescu, bărbatul arestat la Constanța și închis la Monza - Italia sub acuzații e ...
Cuget Liber -
09 Octombrie 2012
Președintele Traian Băsescu cere reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, susținând că insuficienta reglementare a acestuia este de natură să afecteze calitatea învățământului și buna desfășurare a ex ...
Cuget Liber -
08 Octombrie 2012
Traian Băsescu a semnat, astăzi, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asi ...
06 Octombrie 2012
Tancul chimic de 41.000 tdw "Zefirea", cea de a 20-a navă din seria construită de Șantierul Naval Constanța, așteaptă la cheul de armare. Este nerăbdător să plece în primul voiaj. Privește curios la cele ce se întâmplă î ...
05 Octombrie 2012
Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, trei decrete de decorare a sportivilor români participanți la Campionatul European de Canotaj de la Varese și a echipelor tehnice ale acestora."În semn de înaltă apreciere pent ...
Cuget Liber -
03 Octombrie 2012
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, și-a cerut scuze pentru faptul că l-a învinovățit pe președintele Traian Băsescu pentru întârzirea promulgării legii care majorează indemnizația mamelor și a explicat că abia ulterior ...
CCR
Stire din Politică-Administrație : Ponta sau Băsescu la Consiliul European? CCR: Parlamentul NU poate decide
Cuget Liber -
27 Septembrie 2012
Curtea Constituțională a decis, ieri, că prevederea potrivit căreia Legis-lativul stabilește cine merge la Consiliul European, în cazul în care președintele și premierul nu se înțeleg, este neconstituțională.Judecăt ...
CCR
Stire din Politică-Administrație : PONTA sau BĂSESCU la Consiliul European? CCR: Parlamentul nu poate decide
Cuget Liber -
26 Septembrie 2012
Curtea Constituțională a decis astăzi, că prevederea potrivit căreia Legislativul stabilește cine merge la Consilul European, în cazul în care președintele și premierul nu se înțeleg, este neconstituțională, informează R ...
Cuget Liber -
22 Septembrie 2012
Criza politică actuală din cadrul UE nu este doar de natură financiară, ci și politică, evidențiindu-se prin tendințe separatiste în statele est-europene, președintele României dorind să "reanexeze" Republica Moldova pri ...
21 Septembrie 2012
Președintele Traian Băsescu l-a decorat, astăzi, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul "Meritul Sportiv"."În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute la Jocurile Paralimpice de la ...
Cuget Liber -
21 Septembrie 2012
Președintele Senatului Crin Antonescu împlinește, astăzi, 53 de ani. Președintele Traian Băsescu îi va trimite, în cursul zilei, un mesaj de felicitare și un cadou.Potrivit Mediafax, președintele Traian Băsescu îi va tri ...
17 Septembrie 2012
Președintele Traian Băsescu, a transmis, astăzi un mesaj cu ocazia deschiderii noului an școlar, urându-le succes tuturor elevilor și felicitându-i în mod special pe cei care au ales învățământul profesional. Învățământu ...
14 Septembrie 2012
Președintele Traian Băsescu a ajuns, în această dimineață, la Bruxelles, unde efectuează o vizită de lucru, având programate întâlniri cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu vicepreședintele CE, comis ...
14 Septembrie 2012
Președintele Traian Băsescu se întâlnește, astăzi, la Bruxelles, cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și cu comisarul pentru justiție, Viviane R ...
13 Septembrie 2012
Președintele Traian Băsescu se întâlnește vineri, la Bruxelles, cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și cu comisarul pentru justiție, Viviane Re ...
CCR
Stire din Politică-Administrație : Ioan Ghișe a depus plângeri penale împotriva lui Traian Băsescu și a șase judecători ai CCR
13 Septembrie 2012
Chestorul liberal al Senatului, Ioan Ghișe, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că a depus, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), plângeri penale împotriva președintelui Traian B ...
Pagina a fost generata in 0.088 secunde