Știri recomandate din Cultură-Educație



26 Aprilie 2016
4935
Săptămâna "Școala Altfel" a fost pentru zeci de mii de elevi constănțeni un bun prilej de recreere și… descoperire, în timp ce colegii lor s-au confruntat cu alți elevi din țară în com ...
Stire din Cultură-Educație : Veste BUNĂ pentru profesori. Dascălii cu 25 de ani experiență s-ar putea pensiona mai devreme
23 Aprilie 2016
395
Mai mulți senatori PSD au depus la Senat două proiecte, aflate în dezbatere publică, pentru modificarea Legii educației, prin care profesorii cu peste 25 de ani de experiență își pot reduce programul cu două ore pe săptă ...
23 Aprilie 2016
249
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor - ramură de salcie verde și înflorită, care se împarte credincioșilor ortodocși, la biserică, în Duminica Florilor - marchează intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Blând și smerit, Ii ...
23 Aprilie 2016
302
Vineri, în aula Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XXXI-a ediții a Conferinței Asociației Europene de Studii Americane găzduite zilele acestea la Constanța, de căt ...
20 Aprilie 2016
1436
Ieri, la Festivalul de teatru "Arlechino" de la Agigea, a urcat pe scenă și Trupa Arca, formată din elevi constănțeni cu situații deosebite, care provin din centre de plasament. Ideea acestei trupe s-a născut acum trei a ...
19 Aprilie 2016
1901
Începând de mâine și până pe 4 mai, la Inspectoratul Școlar Județean Constanța se primesc dosarele candidaților care vor să se înscrie la concursul pentru ocuparea celor trei funcții de inspector școlar general adjunct, ...
18 Aprilie 2016
19361
Ieri dimineață, s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani, unul dintre dascălii de prestigiu ai învățământului constănțean, prof. Mircea Doicescu, cel care, timp de patru decenii, s-a identificat cu Colegiul Național " ...
16 Aprilie 2016
3553
Săptămâna viitoare, are loc o nouă ediție a programului numit "Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!", pentru care diriginții și cadrele didactice constănțene s-au pregătit încă de anul trecut, experiența acu ...
16 Aprilie 2016
305
La Teatrul de Stat, în acest week-end, este reprogramată cea mai recentă premieră, o adevărată "oază" de bună dispoziție - "Titanic Vals", de Tudor Mușatescu.Un spectacol care trebuie văzut de toți constănțenii care iube ...
Stire din Cultură-Educație : ACUZAȚII GRAVE! ELEVĂ DIN CONSTANȚA, BĂTUTĂ DE BIBLIOTECARA ȘCOLII, ÎN TIMPUL OREI
14 Aprilie 2016
1263
Acuzații grave într-o școală din Constanța. Ieri, în jurul orei 12, mama și bunica elevei M.L. au sesizat directorului Școlii nr. 16, Denis Ciorogaru, un incident care s-a finalizat cu agresarea fizică a elevei de către ...
11 Aprilie 2016
234
Astăzi, de la ora 19, cea mai nouă și modernă montare a piesei "Omul cu mârțoaga", de George Ciprian, din punctul de vedere al jocului actoricesc, vine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța. Echipa ...
09 Aprilie 2016
560
Cum se întâmplă în fiecare an, Ministerul Educației a făcut public calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat, care se va desfășura în perioada 14-27 mai, la Brașov, dar și ...
09 Aprilie 2016
475
În acest week-end, în dublă reprezentație, Teatrul de Stat din Constanța oferă publicului o nouă variantă a premierei din iunie 2008, a spectacolului "Titanic Vals", de Tudor Mușatescu, o comedie al cărei filon satiric ș ...
08 Aprilie 2016
308
Corina Ozon se numără printre autorii de best-selleruri cei mai adulați în anul 2015, mii de exemplare din volumul "Zilele amanților" epuizându-se rapid, motiv pentru care a fost tipărit în trei tiraje în doar șase luni. ...
06 Aprilie 2016
557
Diagnosticat în urmă cu doi ani cu cancer pulmonar, celebrul coregraf Cornel Patrichi s-a stins, ieri, din viață, la vârsta de 72 de ani. La împlinirea a 40 de ani de existență, secretarul literar artistic al Teatru ...
Stire din Cultură-Educație : A MURIT CORNEL PATRICHI. Va rămâne în memoria constănțenilor
05 Aprilie 2016
3463
UPDATE - Fostul coregraf Cornel Patrichi a murit, la vârsta de 72 de ani, în locuința sa din București. Acesta suferea de cancer pulmonar.XXXÎn aceste momente, Cornel Patrichi se află în stare gravă, iar în fața cas ...
02 Aprilie 2016
262
Și în acest week-end scena constănțeană este generoasă cu publicul de toate vârstele și toate gusturile, oferind spectacole de balet și teatru, dar și un concert pe scena Casei de Cultură a Sindi ...
02 Aprilie 2016
1284
Un parlamentar a inițiat un proiect potrivit căruia profesorii din învățământul preuniversitar se bucură de protecție juridică, au dreptul de a aplica sancțiuni, faptele sesizate de aceștia se prezumă  ...
01 Aprilie 2016
480
La prima ediție a Competiției Naționale de CanSat, organizată în 2015 de ESERO România, echipa TOMIS, de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", coordonată de prof. Ion Băraru, s-a clasat pe locul III. Z ...
01 Aprilie 2016
412
Școala Gimnazială nr. 30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța a găzduit diseminarea celei mai recente reuniuni transnaționale din cadrul proiectului Erasmus+, intitulat "Invadatorii - Cum au influențat ei Europa de astăzi", ...
Pagina a fost generata in 0.1082 secunde