Civili uciși în bombardamentele rusești din Harkov. Orașul a fost cuprins de incendii puternice

103
Civili uciși în bombardamentele rusești din Harkov. Orașul a fost cuprins de incendii puternice - fondrazboicivili-1646667853.jpg

Articole de la același autor

Localitățile din sud-estul Ucrainei au fost din nou ținta atacurilor trupelor rusești, iar guvernul de la Kiev spune că se pregătește un atac major asupra capitalei. Ieri, toată ziua, au fost lupte intense la periferia Kievului, pe care rușii încearcă să-l încercuiască. Potrivit oficialilor americani, 95% din capacitatea de luptă a Rusiei este masată în Ucraina.

Volodimir Zelenski a cerut din nou ajutorul Occidentului. El crede că sancțiunile impuse până acum Rusiei nu sunt suficiente și cere mai mult sprijin pentru țara sa. Astăzi urmează să aibă loc o nouă rundă de negocieri, a treia, între Ucraina și Rusia. Armata rusă a anunțat că va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe ucrainene, relatează Reuters, care citeaza agenția de presă Interfax.

Coridoarele umanitare din Kiev, Mariupol, Harkov și Sumî vor fi deschise la cererea președintelui francez Emmanuel Macron, a anunțat ministerul rus al Apărării.

Mai multe încercări de evacuare a civililor prin coridoare umanitare au eșuat în ultimele zile.

Preţul barilului de petrol pe piaţa Brent a depăşit pentru scurt timp, în cursul nopţii, nivelul de 139 de dolari, apropiindu-se, de recordul absolut înregistrat în 2008, relatează BBC.

Imediat după începerea tranzacţiilor electronice pe piaţa Brent, în nord-vestul Europei, preţul barilului de petrol a atins timp de câteva minute nivelul de 139,13 dolari. La aproximativ o oră de la începerea tranzacţiilor, preţul scăzuse la 130,45 de dolari.

Rusia recrutează mercenari sirieni cu experienţă în gherila urbană pentru a lupta în Ucraina, a relatat duminică Wall Street Journal, citând responsabili americani.

Moscova, care a lansat o invazie în Ucraina în 24 februarie şi a întâmpinat o rezistenţă la care nu se aştepta, a început în ultimele zile să recruteze combatanţi sirieni pentru a-i utiliza în preluarea controlului asupra zonelor urbane, au spus patru responsabili pentru cotidianul american.

Oficialii ucraineni spun că forțele armate ale Ucrainei au preluat din nou controlul în orașul Ciuguiv din estul țării, relatează 
BBC.

Statul Major al Ucrainei a spus că forțele Kievului au capturat orașul de la trupele ruse și au provocat pierderi grele forțelor Moscovei în timpul bătăliei.

Oficialii ucraineni au mai susținut că doi comandanți ruși de rang înalt au fost uciși în timpul bătăliei pentru orașul cu o populație de aproximativ 31.000 de oameni.

BBC nu poate verifica în mod independent aceste afirmații.

Ciuguiv se află într-o locație strategică, în apropiere de al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, care a fost bombardat puternic de forțele ruse.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4012 secunde