În urmă cu câteva minute, Iulian Cristache, președintele
Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți Învățământ Preuniversitar, și-a
făcut publică intenția de a renunța la funcția deținută.
„Orice început are și un final, iar dacă știi când să te
oprești, chiar dacă puteai să continui, arată respectul pe care îl ai pentru
părinți, parteneri, presă și toți cei cu care ai lucrat.
Se spune că ceea ce e mult strică, iar odată cu trecerea
timpului apare o uzură, o obișnuință care dăunează. Despre mine e vorba.
Am venit la Federație în 2015, în calitate de președinte
interimar, iar anul 2016 a marcat începutul unui mandat de 4 ani. A fost un
final pentru fostul președinte, doamna Gună, care a fost expusă oprobriului,
fără a fi vinovată, și un nou început pentru Federație, cu mine, cel care venea
după o activitate intensă de reprezentant al părinților în sistemul de
învățământ și după o lungă perioadă de antreprenoriat, între 1991 și 2015.
Așa cum mă cunoașteți, am fost mereu implicat, fiind
aruncat în morișca comunicării și a implicării la cel mai înalt nivel. Nu a
fost ușor, ba chiar foarte greu, dar an de an am crescut odată cu Federație.
Unii cred că am făcut bine, alții cred că nu, iar dumneavoastră sunteți în măsură
să analizați. După 8 ani de muncă alături de colegii din Federație, mii de ore
de ședințe și online, mii de interviuri, mii de amendamente și de controverse,
trebuie să recunosc că este imposibil să mulțumesc pe toată lumea.
În acești ani, am învățat că liderul trebuie să fie atent
nu doar la ceea ce face, ci și la modul în care este perceput. Este o
echilibristică delicată între a urmări interesele organizației și a menține
integritatea personală. Astfel, închei această etapă a mandatului meu cu
încrederea că am făcut tot ce am putut pentru a servi comunitatea și pentru a
promova valorile și interesele acesteia.
Un singur lucru îmi este clar: mă culc liniștit, știind
că nu am făcut politică, înțelegeri sau orice altceva care ar fi dăunat
elevilor. Asta cred!
Cu cinci luni înainte de încheierea mandatului (plec în
aprilie, trebuia la finalul lunii noiembrie), am decis că a venit momentul să
mă opresc. Am obosit, nu mai simt aceeași trăire intensă ca înainte și, pe
fondul unor nemulțumiri personale, vă anunț și pe cei care mă susțineți că voi
pune punct. Federația va continua și fără mine, sunt convins că cel care va fi
ales va continua munca începută de mine și de echipa mea. Nu știu dacă mai are
rost acum să mai spun ceva despre sistem. Punctele mele de vedere sunt
cunoscute, așa că nu văd rostul unei noi analize. Doar reiterez că nicio lege
și niciun ministru nu vor putea face minuni dacă sistemul nu va funcționa la
parametri impuși cu sprijinul tuturor. După ce voi pleca, intenționez să mă
implic în educație, în sistemul privat, voi intra și în politică (nu candidez
la Parlament, am promis), pas cu pas, și voi explora noi oportunități de
afaceri.
La finalul acestei postări, trebuie să vă spun că nu știu
dacă voi rămâne la același nivel ca un "părerolog" referitor la tot
ce înseamnă sistemul de învățământ. Vom vedea ce simt în timp.
Sper să mă pot detasa ușor de tot ceea ce mi-a devenit
reflex”.