„Semnificația Patimilor și a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos în edificarea omului creștin”, masa rotundă la Biblioteca Județeană

789
„Semnificația Patimilor și a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos în edificarea omului creștin”, masa rotundă la Biblioteca Județeană - masa-rotunda-biblioteca-1680266260.jpg

Articole de la același autor

Pe data de 16 aprilie creștinii ortodocși sărbătoresc unul dintre cele mai de seamă evenimente ale creștinătății, Paștele, sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, sărbătoare pe care o anunță, însă, Drumul Crucii, al Patimilor Mântuitorului. Cele două momente sunt de neconceput unul fără celălalt, suferința Mântuitorului pe Cruce fiind cea care eliberează umanitatea și-i redă demnitatea de creație a lui Dumnezeu. Săptămâna Patimilor ne pune față în față cu cele mai dramatice momente din viața Mântuitorului. Care sunt ele, care este semnificația lor și în ce măsură sunt ele exemplare pentru viața de zi cu zi a omului obișnuit? Unde ne plasăm față de toate aceste momente emblematice, al intrării în Ierusalim, al Cinei celei de Taină, al trădării Mântuitorului de către Iuda, dar și al trădării lui Petru, al Patimilor Lui, al experienței Crucii pe drumul Golgotei, al Învierii răscumpărătoare? Ce reprezintă astăzi Învierea și ce presupune faptul de a fi creștin într-o epocă a globalizării, secularizării, laicizării etc.? Ce presupune a-l urma pe Iisus și ce reprezintă acest gest în economia simbolică a Mântuirii, precum și al vieților noastre? Care sunt provocările lumii contemporane și cum le-am putea răspunde dintr-o perspectivă creștină?

Iată suficiente motive pentru ca aceste întrebări să-și găsească un posibil răspuns în cadrul mesei rotunde cu tema „Semnificația Patimilor și a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos în edificarea omului creștin”, găzduită de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, luni, 3 aprilie, de la ora 17:00, în cadrul căreia prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici se va afla în dialog cu conf. univ. dr. Ionuț Holubeanu, de la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța.

Specialist în Istoria Bisericii, conf. univ. dr. Ionuț Holubeanu este autorul a numeroase studii și volume de teologie, printre care o serie de lucrări fundamentale: Istoria Bisericii Ortodoxe Române vol. I și II (2018, 2019), Organizarea bisericească în Scythia și Moesia Secunda în secolele IV-VII (2018), Monahismul în Dobrogea de la origini până în zilele noastre (2020).

Masa rotundă face parte din ciclul Dialoguri dobrogene, serie de evenimente dedicate istoriei și culturii dobrogene, personalităților ei  și valorilor care le edifică.

Evenimentele culturale organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a bibliotecii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5899 secunde