Universitatea "Ovidius" începe noul an de studiu cu calificativul "Grad de încredere ridicat"
Articole de la același autor
FOTO/ Festivitate de deschidere a noului an şcolar, cu două VEŞTI IMPORTANTE, la Universitatea Ovidius Constanța
30 Septembrie 2022
De nouă ani nu interesează pe nimeni! Reabilitarea Muzeului de Artă Populară bate pasul pe loc
28 Septembrie 2022
Evenimente inedite despre vin şi istorie. Cetatea Capidava se transformă într-o mare scenă
20 August 2022
Începutul lunii octombrie corespunde mereu şi cu debutul noului an universitar. Pentru cei aproximativ 18.000 de studenţi ai Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC), ziua de vineri, 30 septembrie a fost una specială: inaugurarea anului 2022-2023. La eveniment au luat parte sute de tineri, profesori, părinţi şi reprezentanţii autorităţilor locale; pe lângă aceştia au fost plasate pe peluza din faţa campusului mai multe statui vivante, care le-au atras atenţia într-un mod plăcut participanţilor la eveniment.
Cuvântul de deschidere i-a aparţinut rectorului instituţiei de învăţământ superior, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, care le-a mărturisit celor prezenţi că vorbim, din nou, de un moment deosebit, speranţe şi emoţii fireşti, ca ale oricărui început, dublate, însă, şi de responsabilităţi. De ce? „Pentru că, după peste trei decenii de la înființare, universitatea este, şi acum, una dintre entitățile cu contribuție majoră la nivelul orașului și la nivelul întregii regiuni. Pentru că suntem un reper în ceea ce privește învățământul academic, oferindu-le studenților noștri servicii de calitate, programe de studiu adaptate cerințelor pieței muncii și personal didactic dedicat succesului absolvenților săi și, mai presus de toate, pentru că ne-am păstrat dinamismul și ancorarea în valoarea comunității din care facem parte. În plus, suntem mândri că am reuşit să reobținem calificativul «Grad de încredere ridicat», din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, poziție pe care am pierdut-o cu câţiva ani în urmă. Acest lucru înseamnă cea mai înaltă certificare pe care o poate primi o instituție de profil. În același context, pentru prima dată în cele trei decenii de existență ale universității noastre, am acreditat cu același calificativ de excelență Școala Doctorală”, a precizat el.
Educaţia este cea mai sigură investiţie într-o societate dezvoltată
La rândul său, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a ţinut să sublinieze ideea necesității implicării studenților și profesorilor în dezvoltarea locală. „Deschidem noul an universitar cu așteptări și ambiții uriașe şi ne dorim ca standardele înalte în domeniul educației, precum și abnegația și competențele profesorilor în aulele și sălile de curs să creeze noi generații de studenți preocupați cu adevărat de calitatea pregătirii lor și noi generații de absolvenți bine echipați intelectual, psihologic și etic, pentru o piață solicitantă și exigentă. Pentru a veni în sprijinul tinerilor, municipalitatea are multiple planuri de dezvoltare și modernizare a orașului, dar pentru punerea lor în aplicare avem nevoie de parteneriate solide cu mediul academic local. Totodată, visăm o prezență în cetate a comunității academice care să exploateze plenar potențialul ei vast, de a crea plusvaloare, de a realiza studii și cercetări cu un înalt caracter aplicativ, de a fundamenta planurile de dezvoltare sustenabilă a orașului și de a facilita implicarea acestora. Avem nevoie de ieșirea elitei din turnul de fildeș”, a adăugat edilul. În plus, el le-a cerut cadrelor didactice să facă front comun pentru a-i determina pe studenți să nu mai plece din Constanța. Prezent la eveniment, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Stelian Gima a precizat că universitatea tomitană deține un corp profesoral valoros şi că educaţia este foarte importantă. Fost student ovidian, prefectul Silviu Coşa le-a spus tinerilor prezenţi la festivitate că educaţia este cea mai sigură investiţie într-o societate dezvoltată, sănătoasă şi puternică. „Este garanţia unui viitor mai bun, pentru noi toţi, cu un rol fundamental în construirea unei personalităţi responsabile şi independente. Astăzi, am bucuria de a mă afla alături de voi, într-o zi importantă, încărcată de speranţă şi emoţii. Deschiderea anului universitar este şansa de a arăta atenţie, implicare, responsabilitate. Pentru cei care păşesc pentru prima dată pe acest drum, acest moment este unul unic, acela de a pătrunde în frumoasa lume a studenţiei, plină de satisfacţii, dar şi de provocări, o etapă din viaţă definitorie pentru formarea profesională a studenţilor”, a precizat el.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 29 Septembrie 2022
Joi, 22 Septembrie 2022
Miercuri, 21 Septembrie 2022
Duminică, 18 Septembrie 2022
Joi, 15 Septembrie 2022
Miercuri, 14 Septembrie 2022
Luni, 12 Septembrie 2022
Joi, 08 Septembrie 2022
Miercuri, 07 Septembrie 2022
Vineri, 30 Septembrie 2022