Energie, turism, servicii de piaţă. INFO economic

281
Energie, turism, servicii de piaţă. INFO economic - 1-1697799283.jpg

Articole de la același autor

l Numărul prosumatorilor în România va ajunge la 236.000, până la finele anului 2025 şi va trece de 350.000 până în 2030, a declarat, în cadrul Climate Change Summit 2023, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „În paralel trebuie să accelerăm foarte mult ritmul de investiţii în reţeaua de transport şi distribuţie a energiei electrice”, a explicat Burduja.

În viziunea ministrului de resort, în viitoarele apeluri de finanţare prin Fondul de modernizare, dar şi prin Programul „Casa Verde” se mizează pe ideea de stocare a energiei pe termene scurt, mediu şi lung.

l Vânzările pachetelor de vacanţă în 2023 sunt aproape de nivelul de dinainte de pandemia de Covid-19, conform afirmaţiilor reprezentanţilor mai multor agenţii de turism, chiar dacă preţurile au explodat comparativ cu 2019. Sunt chiar şi cazuri în care vânzările au crescut cu 200% în acest an faţă de 2019, în urma unor strategii de marketing adaptate perioadei de pandemie.

Românii au devenit după pandemie mai chibzuiţi în ceea ce priveşte achiziţionarea de pachete turistice şi sunt interesaţi de ofertele din perioada de early booking.

l Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, în primele opt luni ale acestui an, în termeni nominali, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 14,4%, respectiv cu 15,4%, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, informează Institutul Naţional de Statistică. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Octombrie 2023
Stire din Economie : Finanţe, turism, comerţ. INFO economic
Duminică, 01 Octombrie 2023
Stire din Economie : Bursă, turism, investiţii. INFO economic
Pagina a fost generata in 0.7134 secunde