Reprezentanţi ai companiilor americane din domeniul agriculturii, în vizită în portul Constanţa

319

Articole de la același autor

Reprezentanţii din România ai companiilor americane din domeniul agriculturii au vizitat portul Constanţa, însoţiţi de oficiali ai Secţiei Comerciale a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Delegaţia a fost întâmpinată de directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN AMP) SA Constanţa, Florin Vizan, care i-a asigurat de sprijinul companiei în activitatea lor şi a identificării de noi oportunităţi de business cu firme din port. 




„Interesul oamenilor de afaceri a fost concentrat pe traficul de cereale prin portul Constanţa, pe dezvoltarea terminalelor specifice, tehnologiile acestora, precum şi de infrastructura portuară. Întâlnirea de la sediul CN APM a fost urmată de o vizită în port, la trei mari operatori portuari care deţin silozuri şi spaţii de depozitare”, au transmis reprezentanţii administraţiei portuare.

Delegaţia americană va participa, miercuri, 25 octombrie, la Bucureşti, la Târgul IndAgra, la „Trade Talks Forum for Water&Food Security in Romania, Bulgaria, Moldova and Ukraine”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7715 secunde