Mama fetei de 12 ani ucise, audiată la Serviciul Omoruri. Femeia susţine că vinovat este concubinul său

178
Mama fetei de 12 ani ucise, audiată la Serviciul Omoruri. Femeia susţine că vinovat este concubinul său - 35148933017140709899866225211284-1686291516.jpg
Mama fetei de 12 ani, al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele, într-un apartament din Sectorul 4, este audiată vineri la Serviciul Omoruri din Capitală.


Mama copilei de 12 ani, ucise și ascunse în lada unei canapele dintr-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a ajuns la serviciul Omoruri. Femeia le-a mărturisit reporterilor, noaptea trecută, când a ajuns în România, că cel care ar fi fost călăul fiicei ei este chiar concubinul ei. Femeia a trecut de la suspectă la martor în dosar, deși inițial a fost reținută de autoritățile din Spania, scrie stiripesurse.ro


”Luni seara am auzit că au găsit-o moartă la mine în pat. De aia am venit acasă, că sunt nevinovată. Eu sunt nevinovată, îmi pot face toate testele!”, a declarat, în fața reporterilor, noaptea trecută, potrivit Antena3 CNN.

Femeia se jură că nu i-ar fi putut face vreun rău fetei ei, însă nu același lucru îl poate spune și despre concubinul ei.

”Ultima oară când am fost cu mama la muncă el a rămas cu fata singur și a zis că o duce acasă, și bagajele când am ajuns de la muncă, pe la 1:00-2:00 erau tot acasă”, povestește mama copilei.

Femeia, reținută inițial de spanioli, este acum martor în cazul crimei care a șocat România. Va fi audiată din nou de procurori iar după mărturia ei anchetatorii vor decide dacă va rămâne martor în continuare sau dacă va fi pusă sub acuzare.

Copila a murit în chinuri groaznice

La prima audiere, femeia a declarat că nu a știut de crimă și că nu era acasă când s-a întâmplat nenorocirea. Potrivit legiștilor, fiica acestora a murit în chinuri groaznice. Fata de numai 12 ani nu a mai fost văzută de dinainte de Paște.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3704 secunde