Alegeri interne în USR Constanţa. Se decide cine va fi noul preşedinte al filialei

1792
Alegeri interne în USR Constanţa. Se decide cine va fi noul preşedinte al filialei - fond-usr-alegeri-taiat-2-1685020577.jpg

Articole de la același autor

USR Constanţa se pregăteşte intens pentru alegeri interne. În acest week-end, la malul mării, va avea loc o adunare generală în cadrul căreia se vor decide delegaţii care vor participa la Conferinţa Judeţeană din 10 iunie. Acest lucru ne-a fost confirmat de către senatorul constănţean USR, Remus Negoi.

În acest moment, Dumitru Caragheorghe ocupă funcţia de preşedinte al Biroului Judeţean USR Constanţa, iar Remus Negoi nu ocupă momentan nicio funcţie, dar nu exclude faptul că poate candida pentru poziţia de membru.

„Noi avem adunarea generală de la municipiul Constanţa pentru a alege cei 62 de delegaţi care vor participa la Conferinţa Judeţeană din 10 iunie. Adunarea va avea loc în weekendul acesta, sâmbătă, prima convocare şi dacă nu se întruneşte cvorum va mai exista şi duminică o a doua convocare. Singurul punct de pe ordinea de zi este alegerea delegaţilor care vor participa din partea filialei municipale USR Constanţa la şedinţa conferinţei judeţene USR Constanţa. S-a deschis sesiunea de candidaturi. Cine doreşte poate să îşi depună candidatura pentru că la conferinţa judeţeană vom avea alegeri şi pentru postul de preşedinte al filialei judeţene, pentru membrii biroului judeţean şi pentru delegaţii care vor participa la această conferinţă. Eu nu mai ocup nicio funcţie în Biroul Judeţean de aproximativ doi ani. Dumitru Caragheorghe este preşedinte. Eu afirm mereu faptul că timpul pe care îl aloc activităţii de senator este extrem de mare şi nu îmi mai permite să fac şi rolul de preşedinte al Filialei Judeţene. Aproape sigur nu voi candida pentru această funcţie nici acum în 10 iunie. Săptămâna viitoare se va decide cine va candida. Este posibil să candidez pentru postul de membru în Biroul Judeţean. Adică să îmi ajut colegii, am destul de multă experienţă. Dar şi acolo, aşa, doar să mă aflu pe listă şi să nu am timp să ajut, iar nu este în regulă. Cred că până la 7 iunie se pot depune candidaturi”, a declarat Remus Negoi.

Se pare că marele favorit la câştigarea postului de preşedinte al Biroului Judeţean USR Constanţa ar fi deputatul USR Stelian Ion. Chiar şi aşa, şi Dumitru Caragheorghe ar putea candida pentru funcţia pe care o ocupă deja în acest moment. Acesta nu şi-a depus încă candidatura, dar mai are timp să o facă până pe data de 7 iulie, lucru confirmat de Remus Negoi.

Negoi crede că Stelian Ion ar avea şanse să ocupe această funcţie dacă va candida. „Dacă Stelian Ion se va înscrie cred că va fi favorit. Alegerile sunt pentru toată lumea şi delegaţii care vor participa la această conferinţă vor decide cine să fie preşedinte şi cine să facă parte din Biroul Judeţean. Ştiu că Stelian Ion este deputat şi depinde foarte mult cum îşi va organiza timpul. Eu sincer să fiu îmi organizez timpul în aşa fel încât îmi rămâne extrem de puţin timp, spre deloc să ocup şi această funcţie. Dacă Stelian Ion va candida şi va fi ales, probabil că îşi va organiza timpul de aşa natură încât să conducă şi filiala. Asta ţine de el ca persoană şi de toţi cei care vor candida pentru această funcţie”, a mai spus Remus Negoi.

Am încercat să îl contactăm şi pe deputatul Stelian Ion, însă din păcate acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8074 secunde