Alegeri locale, sondaje electorale. Pe cine ar vrea constănțenii primar

41276
Alegeri locale, sondaje electorale. Pe cine ar vrea constănțenii primar - fond-1705863653.jpg

Articole de la același autor

Parlamentarii nu au stabilit, deocamdată, data alegerilor locale din acest an, acestea fiind preconizate a avea loc în septembrie sau octombrie. Cu toate acestea, tot mai mulți constănțeni de-abia așteaptă ca scrutinul electoral să aibă loc ca să-și aleagă primarul pe următorii patru ani. De partea cealaltă, partidele politice de la nivelul Municipiului Constanța nu și-au stabilit încă candidații pentru fotoliul de edil. Singura formațiune politică care a anunțat oficial că Gihan Eserghep va fi candidatul pentru Primăria Constanța este PUSL. În schimb, mai toate formațiunile politice fac socoteli peste socoteli și sondaje de opinie pentru a afla pe cine ar vrea constănțenii la Primăria Constanța.

După ce în luna decembrie, Cuget Liber a prezentat preferințele constănțenilor, iată că, recent, pe surse, a apărut un alt sondaj realizat în mod profesionist de un institut de cercetare. Metoda aplicată a fost cea a anchetei sociologice pe baza unui chestionar şi a vizat populaţia rezidentă și neinstituţionalizată din municipiul Constanța, cu vârsta de 18 şi peste 18 ani. În ceea ce priveşte metoda de colectare a datelor, aceasta a fost interviuri față-în-față. Volumul eșantionului: 1.000 chestionare, eroare maximă tolerată ± 3,1%, interval de încredere 95%.

Reamintim că sondajul arată că intenția locuitorilor din Constanța de a se prezenta la vot este de 43,2%, în creștere față de anul trecut.

Dacă într-o ediție anterioară am prezentat ce îi nemulțumește sau ce îi mulțumește pe constănțeni, iată că astăzi ne vom referi strict la posibilii candidați la Primăria Constanța.

Concret, la întrebarea „Care este părerea dvs. despre fiecare dintre următoarele personalități publice locale? (% total eșantion), dacă luăm în calcul variantele de răspuns bună și foarte bună, reiese următorul clasament:

Decebal Făgădău – 23,8%

Vergil Chițac – 21,9%

Horia Constantinescu – 20,1%

Felix Stroe – 17,9%

Florin Mitroi – 15,3%

Silviu Iulian Coșa – 12%

George Scupra – 11,2%

Bogdan Iulian Huțucă – 10,6%

Ovidiu Cupșa – 8,2%

Septimiu Bourceanu – 6%

Stelian Ion – 5,4%

Marian Crușoveanu – 4,3%

Partidele sunt indecise în privința candidaților


După cum spuneam la începutul articolului, cu excepţia unuia singur, partidele nu şi-au anunţat, deocamdată, candidaţii pentru Primăria Constanţa. De aici, şi desele scenarii care se fac pe scena politică.

Pe surse se preconizează că Ovidiu Cupşa va fi candidatul AUR iar USR încă mai face sondaje interne dar cel mai probabil, Stelian Ion va fi cel care va intra în luptă pentru Primăria Constanţa.

În schimb, dacă PNL va merge, mai mult ca sigur, tot cu actualul primar Vergil Chiţac pentru obţinerea unui nou mandat, PSD nu are încă o variantă sigură. Unii spun că cel care va fi „uns” drept candidat ar putea fi fostul primar Decebal Făgădău, plecat din PSD în 2020, în urma demisiei după ce a fost trimis în judecată de DNA. Alţii vehiculează numele lui Horia Constantinescu, şi el plecat din PSD, tot în 2020, dar care a revenit, în partid, pe cai mari! Cert este că, actuala conducere de la Constanţa nu-i vrea pe niciunul dintre cei doi. Și, totuși, cum cărțile jocului nu se fac întotdeauna de la malul mării, ci mai mult de la nivel central, planurile celor din Constanța ar putea fi date total peste cap.

În acest context, al incertitudinii care planează la nivelul PSD Constanţa, în cel mai recent sondaj obținut pe surse, au fost efectuate două scenarii. Primul în care PSD-ul ar merge la Primăria Constanța cu Horia Constantinescu în postura de candidat iar Decebal Făgădău ar candida ca independent. În cel de-al doilea scenariu, PSD-ul ar merge la Primăria Constanța cu Decebal Făgădău iar Horia Constantinescu ar candida ca independent.

Horia Constantinescu conduce în primul scenariu



Astfel, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru postul de primar al orașului Constanța, dumneavoastră cu cine ați vota dintre persoanele indicate în lista de mai jos?” (% total eșantion) (populația de referință n=1000, eroare ±3,1%) clasamentul a fost următorul:

Horia Constantinescu (PSD) – 17,7%

Vergil Chițac (PNL) – 14,3%

Decebal Făgădău (independent) – 7,4%

Ovidiu Cupșa (AUR) – 6,4%

Stelian Ion (USR) – 3,6%

Candidat independent – 1,8%

Candidatul altui partid – 1,5%

Nu m-am hotărât – 27,8%

Nu merg la vot – 15,8%

NS/NR – 3,7%

La aceeași întrebare dar din totalul celor care au exprimat o opțiune de vot - 52,7% din total eșantion, populația de referință n=527, eroare ±4,3%, clasamentul a indicat următoarele:

Horia Constantinescu (PSD) – 33,6%

Vergil Chițac (PNL) – 27,1%

Decebal Făgădău (independent) – 14%

Ovidiu Cupșa (AUR) – 12,1%

Stelian Ion (USR) – 6,8%

Candidat independent – 3,4%

Candidatul altui partid – 2,8%

Decebal Făgădău, pe primul loc în al doilea scenariu

În scenariul 2, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru postul de primar al orașului Constanța, dumneavoastră cu cine ați vota dintre persoanele indicate în lista de mai jos?” (% total eșantion) (populația de referință n=1000, eroare ±3,1%), rezultatele au indicat:

Decebal Făgădău (PSD) – 18.7%

Vergil Chițac (PNL) – 14.2%

Ovidiu Cupșa (AUR) – 6,6%

Horia Constantinescu (independent) – 5,8%

Stelian Ion (USR) – 3,6%

Candidat independent – 1,9%

Candidatul altui partid – 1,5 %

Nu m-am hotărât – 28,1%

Nu merg la vot – 15,8 %

NS/NR – 3,8%

Iar la aceeași întrebare dar din totalul celor care au exprimat o opțiune de vot - 52,7% din total eșantion, populația de referință n=527, eroare ±4,3%, clasamentul a indicat următoarele:

Decebal Făgădău (PSD) – 35,8%

Vergil Chițac (PNL) – 27,2%

Ovidiu Cupșa (AUR) – 12,6%

Horia Constantinescu (independent) – 11,1%

Stelian Ion (USR) – 6,9%

Candidat independent – 3,6%

Candidatul altui partid – 2,9 %

Așadar, din sondaj reiese că în clasamentul părerii despre personalitățile publice locale, conduce Decebal Făgădău, urmat de Vergil Chițac și Horia Constantinescu. Mai mult, cu exceptia lui Vergil Chițac și al lui Decebal Făgădău, restul personalităților locale măsurate au un deficit important de notorietate.

Din sondaj mai reiese că, în toate scenariile de candidatură la primărie testate, Vergil Chițac se situează pe poziția secundă după candidatul PSD, în contextul fragmentării voturilor de dreapta. Chiar dacă distanța este recuperabilă, șansele actualului primar de a câștiga un nou mandat vor depinde foarte mult de rezolvarea temelor de preocupare locală, respectiv de forța și credibilitatea candidatului care va fi propus de PSD.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4723 secunde