Anul 2024 este unul super-electoral, cu cinci rânduri de alegeri, astfel că partidele au început să efectueze şi mai multe sondaje faţă de cum fac de obicei. Mai exact, vor să cerceteze şi să vadă la ce capitole stau bine sau nu administraţiile locale, ce preferinţe au votanţii şi, bineînţeles, la ce procente se ridică fiecare formaţiune politică sau ce notorietate au eventualii candidaţi. După ce, luna trecută, am prezentat în exclusivitate un sondaj comandat de „Cuget Liber“, astăzi, suntem în măsură să publicăm date dintr-un sondaj ajuns în posesia noastră de la surse demne de încredere, sondaj efectuat la nivelul municipiului Constanţa. Metoda de cercetare a fost cea a anchetei sociologice pe baza unui chestionar şi a vizat populaţia rezidentă și neinstituţionalizată din municipiul Constanța, cu vârsta de 18 şi peste 18 ani. În ceea ce priveşte metoda de colectare a datelor, aceasta a fost interviuri față-în-față. Volumul eșantionului: 1.000 de chestionare, eroare maximă tolerată ± 3,1%, interval de încredere 95%.
La finalul chestionarului, după ce s-a tras linie a reieșit că majoritatea locuitorilor Constanței consideră că direcția în care se îndreaptă lucrurile în oraș este greșită, infrastructura rutieră fiind principala problemă a municipiului Constanța, urmată de sănătate și consumul de droguri.
Concret, din document reiese că, la întrebarea „În ce direcție credeți dvs. că se îndreaptă lucrurile în municipiul Constanța?”, doar 21,7% au răspuns că aceasta ar fi „O direcție bună”, în timp ce 70,5% consideră că „direcția este greșită”. Dintre cei intervievaţi, 7,8% nu au ştiut sau nu au vrut să răspundă la întrebare.
În plus, cei care au comandat sondajul au dorit să facă și o paralelă între situația actuală și cea existentă în urmă cu patru ani, astfel că s-a „născut” întrebarea: „După părerea dumneavoastră, comparativ cu acum 4 ani, municipiul Constanța se află într-o situație mai bună, mai rea sau la fel?”.
Drept urmare, „într-o situație mai bună” au răspuns doar 16,7%, „într-o situație mai rea” – 48,7%, iar 29,6% au spus că „este în aceeași situație, nu s-a schimbat nimic”. Alţi 5% nu au ştiut sau nu au vrut să răspundă.
În ceea ce priveşte calitatea unor servicii publice, constănţenii au răspuns că cel mai mult sunt nemulțumiți de infrastructură, parcări, dar și de serviciile sanitare care sunt oferite de spitale.
Mai exact, situația se prezintă astfel:
- Infrastructură, rețele (străzile, lucrările începute și încă neterminate) - 79,3% sunt nemulțumiți și 19,4% mulțumiți, 1,3 nu știu/nu răspund.
- Locurile de parcare – 71,2% sunt nemulțumiți, 15,2% sunt mulțumiți și 13,6% nu știu/ nu răspund.
- Serviciile sanitare oferite de spitale - 56,2% sunt nemulțumiți, 33,9% sunt mulțumiți și 9,9% nu știu/nu răspund.
- Salubrizarea, curățenia și colectarea deșeurilor – 55,3% sunt nemulțumiți, 43,6% sunt mulțumiți și 1,1 % nu știu/nu răspund.
- Parcurile, spațiile verzi, locurile de joacă pentru copii – 52,3% sunt nemulțumiți, 44,3% sunt mulțumiți și 3,4 % nu știu/nu răspund
- Transportul public – 26,2% sunt nemulțumiți, 64,2% sunt mulțumiți și 9,6% nu știu/nu răspund.
- Iluminatul public – 25,5% sunt nemulțumiți, 72,5% sunt mulțumiți și 2% nu știu/nu răspund.
Locurile de parcare, o altă problemă care-i nemulțumește pe constănțeni
Din cercetarea sociologică mai reiese că infrastructura rutieră îi deranjează cel mai mult pe constănțeni. De altfel, aceeași problemă a fost semnalată pe primul loc și în sondajul comandat de Cuget Liber și publicat luna trecută.
Și asta deoarece, în actualul sondaj, constănțenii au indicat drept cea mai importantă problemă a localității tot infrastructura rutieră (27,5%), urmată de sănătate, spitale (14,2%), consumul de droguri (10,4%), lipsa locurilor de muncă și a investitorilor (7,3%), infrastructura pietonală, trotuare, treceri de pietoni (6,3%), educația - școli, grădinițe, creșe – (6,3%), spațiile verzi, parcuri (6,2%), curățenia (4,6%), locurile de parcare (4,5%), aglomerația din trafic (4,1%), poluarea (3,3%), politicul - primar, președinte CJC, consilieri, parlamentari – 2,2%, altă problemă (1,2%) și nu știu/nu răspund (1,9).
Pe de altă parte, participanții la sondaj au precizat care sunt și aspectele care au contribuit la îmbunătățirea calității vieții lor.
Concret, acestea sunt:
Un mediu mai curat și mai sustenabil – 39,35
Siguranța și ordinea publică – 31,8%
Eliminarea corupției – 26,6%
Respectul și înțelegerea între oameni – 23,8%
Îmbunătățirea sistemului de sănătate – 23,1%
Creșterea oportunităților de angajare – 19,8%
Îmbunătățirea vieții sociale – 16,5%
Educație de calitate superioară – 16,3%
Acces la cultură și activități recreative – 13,6%
Stoparea consumului și traficului de droguri – 12,5%
Echilibru între viață și muncă – 11,7%
Egalitatea de gen și nediscriminarea pe orice criteriu – 6,4%
Alta – 0,4%
Nu știu/nu răspund - 16%.
Vom reveni în edițiile viitoare și cu clasamentul partidelor politice din Constanța, dar și cu notorietatea de care se bucură sau nu anumite personalități.