Consilierul local PSD din Constanţa, Costin Răsăuţeanu, face presiuni pentru demararea unor proiecte importante

21188
Consilierul local PSD din Constanţa, Costin Răsăuţeanu, face presiuni pentru demararea unor proiecte importante - fond-rasauteanu-1696337979.jpeg

Articole de la același autor

La fel ca şi în celelalte oraşe, în Constanţa există un număr semnificativ de persoane vârstnice, dar şi de persoane cu dizabilităţi.

De-a lungul timpului consilierii locali din oraşul de la malul mării au încercat să găsească soluţii pentru ca aceste două categorii de persoane să beneficieze de tot confortul de care au nevoie.

Liderul grupului de consilieri locali PSD din Constanţa, Costin Răsăuţeanu, a venit în faţa Consiliului Local cu două proiecte de anvergură.

Unul se referă la construirea unui bazin de înot pentru persoanele cu dizabilităţi, iar cel de-al doilea este despre construirea a patru centre de asistenţă medicală şi recuperare pentru vârstnici.

La început, aceste două proiecte nu au trecut din cauza votului negativ al majorităţii din Consiliul Local, însă la ultima şedinţă au fost votate pozitiv.

Costin Răsăuţeanu face presiuni asupra primarului Vergil Chiţac să aloce sumele necesare pentru demararea acestor două proiecte şi promite să lupte până când acestea vor fi realizate.

„I-am solicitat primarului Constanței să aloce la următoarea rectificare bugetară sumele necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate privind obiectivul de investiții sală de sport și bazin de înot pentru persoanele cu dizabilități, precum și pentru închirierea spațiilor necesare celor patru centre de asistență medicală și recuperare pentru vârstnici.

S-a pierdut destul timp cu plimbatul hârtiilor pe holurile Primăriei.

Aceste proiecte sunt o urgență și o necesitate pentru Constanța!

Există cu siguranță banii pentru a demara aceste proiecte importante pentru locuitorii orașului nostru! Trebuie doar să îți dorești!

Mă voi lupta ca aceste proiecte să se realizeze și vă voi ține la curent cu evoluția lor!”, a declarat Costin Răsăuţeanu.

Mai mult decât atât, Costin Răsăuţeanu ne-a vorbit despre banii care ar fi necesari pentru demararea acestor două proiecte.

Evident că sunt sume estimative, dar concludente, astfel încât, în opinia liderului consilierilor locali PSD din Constanţa, administraţia locală ar putea să se apuce deja de treabă în acest sens.

Răsăuţeanu anunţă că dacă nu va exista înţelegere din partea administraţiei locale, va veni cu diferite amendamente atunci când va avea loc următoarea rectificare bugetară.

„Ca valori vorbim estimativ de identificarea a aproximativ 200.000 lei pentru studiul de fezabilitate necesar obiectului de investiţii Bazin de Înot şi Sală de Sport pentru persoanele cu dizabilități. Pentru deschiderea celor patru centre de asistenţă medicală şi recuperare pentru vârstnici este nevoie de aproximativ 190.000 lei, suma necesară închirierii spațiilor care trebuie să se încadreze în normativele legale aflate în vigoare, respectiv ordinul 29/2019. S-a pierdut timp destul de când am depus proiectele. Acum trebuie să facem posibil ca aceste proiecte să se realizeze cât mai repede! Dacă nu se vor prinde sumele necesare, voi depune amendamente la următoarea rectificare bugetară”, a mai spus Costin Răsăuţeanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9194 secunde