Încă un pas către funcţionarea CT Bus între Constanţa şi comuna Cumpăna. "Este o necesitate şi o dorinţă a noastră"

5566
Încă un pas către funcţionarea CT Bus între Constanţa şi comuna Cumpăna.

Articole de la același autor

Transportul public judeţean reprezintă de multe ori o problemă pentru cei care fac naveta între localităţile din Dobrogea. De foarte mult timp s-a discutat ca societatea CT Bus să asigure transportul public şi în anumite zone din judeţ. Acest proiect a fost deseori dezbătut în şedinţele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Judeţean şi nu s-a ajuns la un conses. Iată că acum, problema s-a rezolvat într-o oarecare măsură.

După ce în ediţia de miercuri a ziarului nostru am anunţat că CT Bus va efectua curse către Năvodari, Ovidiu, Valu lui Traian şi Cumpăna, iată că acum am luat legătura cu primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, pentru a ne explica mai pe îndelete cum este situaţia la acest moment.

„Continuăm să luptăm pentru acest proiect important pentru fiecare locuitor al comunei noastre. Administrația Publică Locală Cumpăna nu a încetat să lupte pentru acest obiectiv, indiferent de obstacolele cu care

s-a confruntat. După ce la 31 ianuarie 2023, Consiliul Local Municipal Constanța a aprobat proiectul constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanţa, astăzi, (n.r. marţi) 6 iunie 2023, la sediul Primăriei Municipiului Constanța, a fost semnat Actul Constitutiv al Asociației care va aduce transportul public la nivelul anului 2023, civilizat și performant. Prin semnarea acestui act, alături de primarii UAT-urilor Constanța, Năvodari, Ovidiu și Valu lui Traian au fost puse bazele transportului public de persoane metropolitan, deservit de CT BUS. Comuna Cumpăna are calitatea de membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanţa din luna septembrie 2020 (Hotărârea Consiliului Local Cumpăna nr. 137/17.09.2020 ). În luna februarie 2023, actul constitutiv și statutul asociației au fost supuse modificării. Este o necesitate, o dorință a locuitorilor din toate localitățile semnatare și, desi a trecut mult timp, timp în care mulți dintre dumneavoastră și-au pierdut speranța, nu ne vom da bătuți. Putem spune că lucrurile merg în linie dreaptă. Vom avea transport Constanța-Cumpăna cu autobuze CT Bus. Prin înființarea A.D.I.Transport se va îmbunătăți eficiența de planificare a transportului public, se va crea o rețea integrată, eficientă din punct de vedere al costurilor și se va îmbunătăți accesibilitatea cetățenilor la serviciile de transport public”, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Transportul public judeţean, dacă va fi ajutat de CT Bus, va însemna un mai mare confort pentru cetăţenii care efectuează des astfel de deplasări.

Ne referim aici în primul rând la condiţiile care sunt în microbuzele actuale care fac deplasarea din Constanţa spre Cumpăna.

Autobuzele electrice CT Bus beneficiază de un mai mare spaţiu, pot găzdui mai mulţi călători şi aerul condiţionat pe timp de vară este la discreţie, aşa cum nu se întâmplă întotdeauna în microbuzele clasice. Rămâne de văzut dacă acest proiect va fi dus la bun sfârşit şi cetăţenii judeţului Constanţa se vor putea bucura de astfel de condiţii, cel puţin fireşti.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2166 secunde