Inundaţiile au făcut prăpăd în satul Cheia din comuna Grădina. "Totul s-a întâmplat din cauza unei localnice"

1588
1
În weekendul trecut, în Dobrogea a plouat mult, iar unele localităţi au avut de suferit. Este şi cazul satului Cheia din comuna Grădina, acolo unde precipitaţiile au făcut ravagii. Trei gospodării au fost inundate la propriu, iar acest lucru s-a întâmplat din cauza unei localnice. Primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, a explicat pentru „Cuget Liber” cum au stat lucrurile.





„Avem în localitatea Cheia trei case care se află într-o poziţie de pericol de inundaţie. Dacă a plouat cu peste 50 de litri pe metru cub în 20 de minute, normal că a venit apa mare şi le-a inundat. Am făcut şedinţă pentru Comitet Local de Situaţii de Urgenţă şi am stabilit să vină doamna din cauza căreia se întâmplă acest lucru. Dânsa provoacă inundaţiile. Noi, Primăria, am făcut un dig care trecea prin curtea ei. Ulterior ea a distrus acel dig. Noi l-am făcut cu forţele noastre proprii, fără proiect sau autorizaţie. Trecea prin curtea sa, dânsa şi-a dat acordul. Apa trecea în canalul de preluare a apelor cu ajutorul acelui dig. Această femeie a făcut garduri în loc şi acum, la această viitură, i-a inundat şi pe ceilalţi doi vecini şi implicit s-a inundat singură. Unuia i-a intrat apa în beci şi altuia în bucătărie. Avem şi izvorul care se înfundă tot timpul când sunt asemenea inundaţii. L-am curăţat, totul este în regulă. Mai sunt două străzi pe care inundaţia a adus pământ şi nămol din câmp”, a explicat pentru „Cuget Liber” Gabriela Iacobici.


Şefa administraţiei publice mai spune că instituţia pe care o conduce s-a ocupat de curăţenia în satul Cheia după ce ploaia a trecut, însă în continuare nu poate înţelege atitudinea localnicei care a provocat toate aceste probleme.



„Eu nu pot să o înţeleg pe această doamnă. A fost de acord să facem acel dig şi după doi ani l-a astupat. Şi din această cauză s-a întâmplat acest lucru. Am vorbit cu cei din comisie să o invităm pe doamnă la primărie, cu confirmare de primire. Este posibil să nu dea curs invitaţiei. Vrem să îi punem în vedere anumite aspecte pentru a rezolva problema. Nu am ce să vorbesc personal cu ea. Să vină în faţa comisiei. Noi, Primăria, am curăţat unde a fost cazul. Am curăţat Căminul Cultural, acolo unde a intrat o grămadă de noroi. Am curăţat parcul. Este normal ca de la atâta ploaie să vină acest noroi. Îl vom ajuta pe unul dintre cetăţenii care s-au inundat cu cinci saci de ciment şi nişte piatră pentru a-şi reface bucătăria. Cealaltă locatară inundată nu are pretenţii, nu vrea nimic. Am făcut înştiinţare la Prefectură. Noi, în mod normal, nu avem voie să le dăm nimic. Ei trebuie să aibă asigurări, aşa este legea. Poate îi ajută mai mult Prefectura. Noi trebuie să ne refacem bucăţelele noastre”, a adăugat Gabriela Iacobici.

Edilul din Grădina spune că are de gând să îi propună femeii să vândă terenul cu pricina şi să construiască un sistem anti-inundaţie, conform legii.



„De câte ori plouă mai tare aşa se întâmplă. În afară de un gard, nu s-a dărâmat nimic. Asta este. Vom înlocui gardul. Vreau să o convingem pe această doamnă cu care nu ne-am înţeles până acum să vândă acel teren Primăriei. Dar să facem o expertiză şi să vedem cât costă, pentru că nu putem să îi dăm cât cere, asta în cazul în care va cere o sumă mare. Vom lua legătura cu un evaluator. Şi dacă intrăm în posesia terenului, pot face un proiect şi să facem un sistem prin care să nu se mai inunde”, a concluzionat Gabriela Iacobici.



Comentează știrea

Moldoveanu Gheorghe
3 august 2022
Greșeală: precipitațiile se măsoară in l/mp

,,peste 50 l.pe mc”Doamna Primar ar trebui sa știe ca precipitațiile se măsoară in l/mp nu pe mc.

Pagina a fost generata in 0.6406 secunde